Linkuri accesibilitate

După ce, prin scrisoarea lui Stalin (1931) adresată revistei „Revoluția proletară”, Lenin era criticat pentru că nu-și dăduse seama de pericolul „centrismului” și al „liberalismului putred” generat de conflictul de dinainte de 1914 dintre bolșevici și social-democratia germană, după ce Rosa Luxemburg și Parvus se situaseră în mai multe rânduri de partea menșevicilor în disputele din partid, după ce toate grupãrile nebolșevice din mișcarea muncitorească au fost catalogate, invariabil, ca pepiniere ale trădării, în 1938 s-a realizat „Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (bolșevic)”, un Curs scurt redactat de o comisie anonimă. „Cursul scurt” a fãcut carieră – dufuzat în milioane de exemplare, a devenit hrana intelectuală a cetățenilor sovietici.

„Cursul scurt”, apreciază Leszek Kolakowski, nu fixa numai o întreagă schemă a mitologiei bolșevice, legată de Lenin și de Stalin, ci prescria și un ritual și o liturghie detaliate, având un continut distrugător asupra gândirii critice, fixând formule canonice prin falsificarea istoriei și exercitarea unui control absolut de cãtre partid asupra minților.

Cursul scurt de istorie al PC (b) al URSS” (Kratkii Kurs) a fost scris de fapt de o comisie a CC condusă de Stalin si din care făceau parte ideologi de varf, precum Andrei Jdanov, succesorul lui Serghei Kirov in fruntea organizației Leningrad a partidului, precum și „tinerele speranțe” ale istoriografiei și filosofiei de partid, intre care Piotr Pospelov. In chip ironic, acelasi apologet al stalinismului care a fost Pospelov avea să fie unul dintre principalii autori, din cate se știe, ai „Raportului Secret” in care, la Congresul al XX-lea al PCUS, in februarie 1956, era denunțat ceea ce s-a numit cultul personalitătii lui I. V. Stalin (in rusa, kult licinosti).

In cursul pe care il tin anual la Universitatea Maryland despre ascensiunea si cãderea comunismului in veacul al XX-lea, veacul lagărelor de concentrare, al camerelor de gazare si al religiilor politice cu pretentii redemptive, discut pe larg semnificatia ritualică a „Cursului Scurt”. Statutul sau a fost in miscarea comunistă echivalentul celui al lui „Mein Kampf” in universul ideologic național-socialist. Scris in 1938, in anul procesului lui Nikolai Buharin, publicat oficial in 1939, acest curs consacra „manualizarea” versiunii stalinste a istoriei bolșevismului și era de fapt antipodul scrierilor din exil ale nemesis-ului lui Djugasvili, Lev Davidovici Troțki. Stalin citea cu creionul în mână publicatia troțkistã de exil „Biuleteni opozitii”, tinea in biblioteca sa personală exemplare cu nenumărate insemnări marginale si sublinieri din „Istoria revolutiei ruse”, „Revolutia trădată” și „Scoala stalinistă a falsificării”. Fãrã sã știe aceste detalii, Orwell descrie in „1984” obsesia lui Big Brother legată de scrierile adversarului său exilat, Emanuel Goldstein.

Finalitatea „Cursului Scurt” era așadar negarea cosmologiei politice a bolsevismului originar, intronarea, fãrã drept de apel, a unei istorii ultimative și apodictice, in care faptele erau desfigurate panã la extinctia completă a sensului lor genuin. Stilul personal de scriitură al „corifeului știintei” era ușor de recunoscut. Retorica stalinistă era impregnată de modelul catehistic. ceea ce o făcea cat se poate de accesibilă, mai ales in comparație cu speculațiile abstracte ale lui Marx și infinitele divagații, aproape imposibil de urmărit, ale lui Lenin, mereu in luptă cu o fractiune sau alta. Stalin a redactat (istoricul Jonathan Brent crede că a și scris) capitolul din „Cursul Scurt” dedicat materialismului dialectic și istoric. Ceea ce era frapant tinea de codificarea quasi-mistică a tezelor lui Engels din „Anti-Duhring”, insistența pe modelul triadic de sorginte hegeliană (tezã-antiteză-sinteză), afirmarea universalitãtii contradictiilor (abordare dezvoltată apoi de Mao Zedong) si tăcerea in jurul celei mai subversive legi a dialecticii hegeliene, mentionată de Marx in „Das Kapital”, negarea negatiei ca directie a schimbării. Un alt punct esential pentru Stalin era formularea tranșantă, cu exemple deliberat falsificate din istoria recentă a URSS, a legii „intensificării luptei de clasă pe măsura înaintării in socialism”, rationalizare și legitimare a Marii Terori. Intreaga istorie a bolsevismului era astfel prezentată drept o schemă maniheistă, teologică, soteriologică si teleologică, culminand in chip „legic si obiectiv” în dictatura stalinistă, celebrată drept „forma maximă și desăvarșită a democrației”. Se insinua, in filigran, teza „sfârșitului istoriei”.

XS
SM
MD
LG