Linkuri accesibilitate

Cei care au doar studii liceale au votat majoritar PSD, iar cei cu studii superioare au avut preponderent opțiuni de dreapta.

Mai mulți comentatori s-au grăbit, după votul de duminică, să afirme că victoria social-democraților s-ar datora și unei orientări spre stânga a electoratului urban și a electoratului tânăr. Dacă însă privim mai atent datele oferite de institutele de sondaj constatăm că lucrurile nu stau chiar așa.

Sigur, ponderea votanților din mediul urban a crescut, dar acest lucru e firesc în condițiile în care populația rurală este în continuă scădere. În ce privește categoria de vârstă 18-30 de ani, cei care au votat cu Partidul Național Liberal și cu Uniunea Salvați România sunt în număr dublu față de votanții PSD. Dacă se ia în considerație nivelul studiilor, cei care au doar studii liceale au votat majoritar PSD, iar cei cu studii superioare au avut preponderent opțiuni de dreapta. Un procent notabil dintre studenți au votat cu partidul recent înființat Uniunea Salvați România, în timp ce pensionarii, ca de obicei, au votat covârșitor pentru PSD. Toate acestea arată că, în definitiv, electoratul social-democrat a rămas cel cunoscut și că înfrângerea categorică a liberalilor se datorează incapacității partidului de a-i mobiliza pe alegătorii săi potențiali.

O altă anchetă sociologică ne oferă rezultate foarte interesante privind modul în care românii s-au informat pentru a decide cui își vor acorda votul. Principala sursă de informare este, la mare distanță față de celelalte, televiziunea, care a fost preferată de 87% dintre alegători. Românii s-au mai informat din lectura ziarelor – 17%, din conversațiile cu prietenii – 17%, de la radio – 18%, de pe rețelele de socializare – 15% și de pe diverse site-uri – 15%.

Dependența românilor de televiziune e, cu siguranță, un factor care a influențat rezultatele alegerilor, pentru că e vorba în principal de acele televiziuni pretins „de știri” care au fost în realitate organe de propagandă pentru PSD: Antena 3, România TV, B1 TV, cărora le putem adăuga și televiziunea publică. În special la România TV am avut parte de o furibundă campanie xenofobă, cu delirante scenarii conspiraționiste, care ne aruncă înapoi, în 1990, când lozinca zilei era „Nu ne vindem țara !”. E foarte bine că Partidul România Unită, partid extremist, nu a intrat în Parlament, dar el nu a avut alt rol decât acela de a netezi calea Partidului Social-Democrat. Nu este exclus ca victoria social-democraților în unele județe din Transilvania să fie consecința discursului naționalist pe care PSD l-a validat în chip tacit.

XS
SM
MD
LG