Linkuri accesibilitate

Reacții ruse și ucrainene la nominalizarea ca secretar de stat american a lui Rex Tillerson


Președintele Vladimir Putin, directorul executiv al Rosneft, Igor Sechin și Rex Tillerson la o ceremonie de semnare de documente la rafinăria Tuapse de la Marea Neagră, în iunie 2012

„Pentru următorii patru ani America va miza pe cartea tranzacțiilor, mediu foarte confortabil pentru Putin” (Vladimir Milov, ex-ministru al energiei în Rusia).

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov și-a exprimat speranța, după anunțul făcut de Trump că „pragmatismul va fi baza unor relații bilaterale benefice”.

Pe de altă parte, Vladimir Milov, ex-Ministru al Energiei al Federației Ruse, care între timp a trecut în opoziție, menționează pentru Radio Svoboda, că „pentru următorii patru ani, putem uita de noțiunea de America – promotoare a valorilor. Ea va miza pe cartea tranzacțiilor, iar acesta este un mediu foarte confortabil pentru Putin”

Unii experți, printre care și Steven Pifer, fost ambasador al SUA în Ucraina, spun că poziția lui Tillerson în privința Rusiei, relația apropiată cu Putin, dar și faptul că a cerut la un moment dat ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei încă nu pot fi văzute ca un semnal de alarmă pentru ucraineni.

„Cu siguranță că ucrainenii, spune acesta, ar putea fi alarmați că vor fi perdanți”, Pifer precizează însă că totuși există destui Republicani la Washington, care se vor împotrivi oricărei mișcări de a „a trăda Ucraina, pentru a obține o înțelegere mai bună cu Rusia”.

Totodată, solicitat de redacția ucraineană a postului nostru de radio, deputatul din organul legislativ al Ucrainei, Vladimir Ariev îndeamnă la calm, fiind convins că Tillerson, indiferent de „antecedentele sale” va fi obligat să se conformeze situației, inclusiv să accepte sancțiunile americane împotriva Rusiei.

„Dacă va fi altceva, va fi un exemplu foarte prost, un semnal negativ pentru situația la nivel mondial. Deoarece o persoană care are pârghiile puterii în mâini, trebuie să înțeleagă, în special în SUA, că nu este doar în cadrul propriului business situația depinde de el, dar acum și în întreaga lume”, mai punctează acesta.

XS
SM
MD
LG