Linkuri accesibilitate

La Tiraspol, Krasnoselski se pregătește să devină „președinte”. Șevciuk a zburat la Moscova


La Tiraspol, Sovietul suprem va examina astăzi cererea noului lider al administrației separatiste Vadim Krasnoselski privind încetarea mandatului său de deputat. Fostul spicher al legislativului a fost ales în fruntea administrației transnistrene în urma așa-ziselor alegeri prezidențiale din regiune, din 11 decembrie. Inaugurarea sa în funcție ar urma să aibă loc pe 16 decembrie, deși, inițial, actualul lider Evgheni Șevciuk stabilise data ceremoniei pentru finele acestei luni. Serviciul său de presă a anunțat că Evgheni Șevciuk a zburat, marți, la Moscova, la invitația autorităților ruse, fără a face și alte precizări. Vadim Krasnoselski a fost sprijinit în alegeri de influenta companie Sheriff din regiunea transnistreană, care controlează Sovietul suprem, în opoziție actualului lider Evgheni Șevciuk care conduce puterea executivă din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG