Linkuri accesibilitate

Curtea Constituţională a validat rezultatele alegerilor prezidenţiale din R.Moldova


Curtea Constituţională a validat astăzi rezultatele alegerilor prezidenţiale, după ce au fost epuizate toate litigiile electorale în instanţe. Igor Dodon, urmează să depună jurământul în fața Parlamentului și a Curţii, în cel târziu 45 de zile după alegeri. Reprezentantul lui Igor Dodon, deputatul PSRM Vladimir Ţurcanu a spus, citat de agenţiile de ştiri moldoveneşti că alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat în condițiile legii, iar motive pentru invalidarea scrutinului nu există. Reprezentantul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a prezentat mai multe încălcări din cadrul scrutinului şi a cerut Curţii anularea alegerilor prezidenţiale. Printre încălcările menționate se numără: implicarea reprezentanţilor bisericilor în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor, votarea multiplă şi neexercitarea dreptului la vot al cetăţenilor aflaţi peste hotarele ţării din cauza numărul insuficient al buletinelor de vot destinate secţiilor de votare din străinătate. Conform datelor CEC, Igor Dodon a acumulat 834.081 de voturi, iar Maia Sandu, 766.593 de voturi.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG