Linkuri accesibilitate

Electoratul din Republica Moldova, din nefericire, se arată mai imatur, mai ușor de manipulat.

Duminică, 11 decembrie, au avut loc alegeri parlamentare în România și cetățenii români din Republica Moldova au fost chemați să-și manifeste conștiința civică. Rezultatele se cunosc: a câștigat Partidul Social Democrat cu o majoritate confortabilă de circa 45%, urmat la mare distanță de Partidul Național Liberal și de Uniunea Salvați România (o formațiune politică nouă). Ele sunt urmate de ALDE, condus de Călin Popescu-Tăriceanu. PMP-ul lui Traian Băsescu încheie plutonul, calificându-se in extremis cu puțin peste 5% (pragul de trecere), grație mai ales alegătorilor dintre Prut și Nistru, permeabili la mesajul unionist al fostului președinte.

De altfel, basarabenii s-au prezentat într-un număr destul de semnificativ la vot – 30 645 de alegători, cu doar aproximativ 5 000 mai puțini față de turul doi al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, care l-au adus la Cotroceni pe Klaus Iohannis. Sigur că, raportat la numărul cetățenilor români din Moldova, cifra rămâne mică, dar asta se explică, credem noi, dincolo de considerentele pragmatice pentru care mulți moldoveni au solicitat cetățenia română, prin faptul că politica românească este prea puțin cunoscută și puțin înțeleasă în Republica Moldova, nu influențează în mod direct situația de la noi. Câți moldoveni știu să treacă dincolo de cortina unor valori clamate abstract, să studieze programele politice? În plus, în afara dezideratul unionist, exploatat de Traian Băsescu, partidele românești n-au avut mesaje clare pentru Moldova, chiar dacă au inclus câțiva basarabeni pe listele electorale. Astfel că cele două state trăiesc, din păcate, realități politice paralele, deși au, neîndoios, o problemă comună la care vom reveni.

Am citit mai multe analize consacrate alegerilor parlamentare de duminică, în speță despre prezența scăzută la vot – sub 40%. În ce mă privește, eu cred că românii nu se simt o comunitate amenințată, așa ca moldovenii, dacă și-au permis luxul să stea acasă, și cei din țară, și cei din diaspora. Și e vorba mai ales de electoratul dreptei, de clasa de mijloc și de tineri, dezamăgiți, ba chiar dezgustați, mulți dintre ei, de incapacitatea PNL-ului – „partidul Brătienilor”! – să iasă din autosuficiență și infatuare. Miza exclusiv pe Dacian Cioloș – un premier tehnocrat, cu o reputație bună, dar care a ezitat mult timp să-și asume sprijinul PNL, tocmai din cauza problemelor de imagine ale acestui partid – a fost insuficientă pentru a asigura liberalilor un scor care să-i aducă în postura de partid de guvernământ.

Am insistat asupra votului pentru parlamentarele din România, pentru că există lecții pe care partidele din Moldova, în special cele de la putere, ar trebui să le rețină. Una dintre ele este aroganța: nu poți trata electoratul după bunul tău plac, servindu-i candidați neplauzibili. Alta: lipsa de dialog și transparență în raport cu societatea civilă. Apoi, populismul. Social-democrații lui Liviu Dragnea au câștigat alegerile prin invocarea unor creșteri salariale și de pensii foarte generoase. Au promis și reducerea la jumătate, până la 1 ianuarie 2018, a tuturor taxelor, construirea a cinci autostrăzi, un spital-gigant la București și nouă spitale regionale. Și acum, dacă nu-și vor ține angajamentele, peste patru ani, inevitabil, va veni decontul. Pentru că în România alegerile sunt libere.

Acest detaliu trebuie subliniat. PSD a câștigat fără să fraudeze – anumite suspiciuni legate de votul din fiefurile sale tradiționale nu pun la îndoială victoria pe ansamblu. A învins exploatând o stare de spirit reală a electoratului, dar și grație unei rețele fidele de primării și consilii locale. În campania pentru prezidențialele moldovene, forțele care l-au susținut pe Igor Dodon, inclusiv Partidul Democrat de la guvernare, au recurs la toate calomniile posibile pentru a-l discredita pe candidatul unic al Opoziției antioligarhice: invazia sirienilor, scoaterea icoanelor din școli, Unirea, jandarmul român… Atacuri abjecte la adresa Maiei Sandu au lansat și anumiți clerici reacționari de la Mitropolia arondată Moscovei. În România mesaje echivalente – extremiste, xenofobe, anti-Soros, antioccidentale în general – au avut partidele marginale: PRU și formațiunea lui Marian Munteanu, fostul lider al studenților din anii ’90, din Piața Universității, deconspirat recent ca informator al Securității. În consecință, aceste partide au rămas în afara parlamentului.

Electoratul din Republica Moldova, din nefericire, se dovedește mai imatur, mai ușor de manipulat. În plus, la noi factorul geopolitic alterează grav tabloul politic intern. Asta se vede foarte bine în Transnistria, unde în aceeași zi de 11 decembrie locuitorii de acolo și-au ales un nou așa-zis președinte care, asemeni predecesorilor săi, vede destinul regiunii indisolubil legat de cel al Federației Ruse. Igor Dodon s-a și grăbit să-și felicite „omologul” de la Tiraspol, și de ce n-ar fi făcut-o, dacă alegătorii transnistreni, care au participat duminică în niște alegeri neconstituționale, l-au votat, tot ei, pe 13 noiembrie, ca președinte al Republicii Moldova?

Chiar și acolo unde există similitudini în ce privește conduita forțelor politice, în România și în Republica Moldova, diferența e uriașă. Imediat după alegeri, președinta PNL Alina Gorghiu și-a anunțat demisia, asumându-și înfrângerea. Și Marian Lupu a demisionat din postul de președinte al Partidului Democrat, s-ar zice că, la fel, plătind pentru slaba prestație de la prezidențiale. Însă dacă la PNL va fi ales un alt președinte și se pune problema unei reconstrucții din temelii, PD-ul moldovean, în realitate, nu-și schimbă conducerea: Vlad Plahotniuc rămâne la butoane. Mascarada se joacă în continuare și va cunoaște, desigur, alte episoade palpitante.

„Coordonatorul” guvernării, susțin mai mulți comentatori, intenționează să modifice Codul Electoral, pentru ca jumătate din deputați să fie aleși prin vot uninominal. Nu există o necesitate obiectivă pentru această reformă decât interesul PD de a se menține la putere cu orice preț. Vom asista probabil la alte regrupări în parlament, despre care glăsuiește și „oracolul” Renato Usatîi, poate chiar vom fi martorii acceptării de către „președintele ales”, Igor Dodon, a unui guvern condus de Vlad Plahotniuc.

Cât poți să câștigi, ne întrebăm, folosind diverse șiretlicuri și combinații de culise, inventând scheme peste scheme? De ce nu încerci să faci lucruri bune, adevărate, pentru oameni, ridicându-le nivelul de trai, dându-le un sentiment de siguranță și încredere în instituțiile statului și, astfel, motivându-i să te voteze cu inima deschisă?... Sunt întrebări la care în van am aștepta răspuns din partea guvernanților de la Chișinău.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova și cele parlamentare din România au relevat pentru prima dată, așa cum spuneam, o problemă comună: corupția. În România, DNA a declanșat mai demult curățarea scenei politice. La Chișinău, în schimb, lupta anticorupție are un caracter selectiv și politic, iar pentru a nu ne lăsa dubii că e vorba de un simulacru, puterea pregătește legalizarea proprietăților nedeclarate. Adică a averilor dobândite ilegal, inclusiv de către demnitari. Mesajul pe care-l transmit către societate aceste propuneri legislative este unul dezastruos: în Republica Moldova degeaba muncești cinstit, degeaba respecți legile, dacă statul îi apără pe borfașii cu gulerașe albe…

Nicio democrație nu e perfectă, nici cea românească, firește. În Moldova însă mai degrabă putem vorbi despre „imperfecțiunile” unui regim autoritar, care a transformat democrația într-o bagatelă.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG