Linkuri accesibilitate

Nadia Savcenko spune că îşi va continua eforturile de a-i elibera pe ucrainenii deținuți de separatiștii pro-ruși


Deputata ucraineană Nadia Savcenko a declarat că îşi va continua eforturile să îi elibereze din captivitate pe ucrainenii aflaţi în detenţie de către separatiştii din estul Ucrainei, în ciuda eşecului discuţiilor pe care le-a avut la Minsk cu aceştia, săptămâna trecută. Întâlnirea ei de la Minsk cu lideri ai separatiştilor ruşi a fost criticată de partidul „Patria”, care a acuzat-o că „negociază cu teroriștii”. Într-un interviu cu serviciul ucrainean al postului nostru de radio, Nadia Savcenko a negat că întrevederea cu liderii separatiştilor ar fi fost secretă, pentru că pentru pregătirea ei s-a lucrat câteva luni de zile, iar la întâlnirea de la Minsk au participat și doi reprezentanţi ruşi din partea agențiilor umanitare. In opinia ei, Ucraina are nevoie acum de pace. Nadia Savcenko a mai spus şi că nu i se pare credibil numărul de 700 de luptători separatişti care s-ar afla în custodia forţelor ucrainene, aşa cum pretind separatiştii pro-ruși.

XS
SM
MD
LG