Linkuri accesibilitate

Anatol Șalaru: „Am fost învinuit că vreau să rup partidul”


Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, spune că biroul politic al Partidului său Liberal a decis astăzi să-i retragă sprijinul pentru a mai face parte din Guvern. „Am fost învinuit că vreau să rup partidul”, a declarat Europei Libere Șalaru, criticându-l la rândul său pe liderul liberal Mihai Ghimpu că și-ar fi „pus ambițiile și interesul lui personal mai presus” de cele ale PL. Ghimpu nu a reacționat deocamdată. Nu este limpede dacă decizia liberalilor, care fac parte din coaliția guvernamentală dominată de democrați, o să cauzeze într-adevăr demiterea ministrului apărării. Săptămâna trecută, președintele ales Igor Dodon care poate participa la remanieri guvernamentale dacă îi este validat mandatul de șef de stat a spus că vrea demisia lui Șalaru pentru că acesta sprijină relații mai strânse cu NATO.

XS
SM
MD
LG