Linkuri accesibilitate

Sârguința guvernării înainte de vacanță și de învestirea președintelui ales Igor Dodon


Restrospectiva săptămânii politice

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:47 0:00
Link direct

Nu aduce anul cât aduce ceasul. Deputații au adoptat zeci de proiecte de legi în ultimele două zile, în ședințe care au durat mai bine de zece ore. Totuși, mai multe inițiative au provocat în spațiul public reacții nu tocmai pozitive, ori analiștii politici, printre care și Ion Tăbârță, au mari semne de întrebare în privința hărniciei pe final de an, dar și asupra vitezei cu care se lucrează de două zile în legislativ:

„Din practica anterioară, noi cunoaștem că în astfel de momente, când se lucrează la conveier, printre proiectele de legi sunt ascunse și inițiative cu un substrat ascuns, departe de transparența publică. Desigur, că printre aceste proiect de legi avem unele subtilități care vor ieși la suprafață ulterior. La moment, esența acestor subtilități e cunoscută doar celor care le promovează. La sigur aici avem interese ascunse, urmează să vedem, pentru că de multe ori politicienii declară una, însă în esență ei ascund cu totul altceva. Ne aducem aminte despre așa numita lege de liberalizare economică din 2007 care, de fapt, dacă să analizăm mai profund, de acolo a început implicarea în masă a offshor-urilor în tranzacțiile bancare moldovenești.”

Una dintre inițiativele care au stârnit critici este și așa zisa lege a amnistiei fiscale. Fostul premier Ion Sturza a comentat pe rețelele de socializare că potrivit documentului, tot ce a fost dobândit ilegal și ascuns de stat, va putea fi legalizat fără a atrage sancțiuni. Această idee este împărtășită și de analistul Ion Tăbârță:

„Nu fac altceva decât cumva să legalizeze acele acte de corupție care au avut loc până acum și cumva să fie legalizat acel business obținut nu întodeauna prin metode legale.”

Societatea civilă a reacționat și la felul în care a fost învestit procurorul general Eduard Harujen. Potrivit unei declarații semnate de mai multe organizații neguvernamentale, șefului statului i se solicită să facă publică informația cu privire la integritatea noului procuror general. La fel, reprezentanții societății civile vor să cunoască mai multe despre averile lui Eduard Harujen. Printre semnatarii declarației este și expertul Iulian Rusu, de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene:

„Îngrijorarea de bază este modalitatea în care a fost numit procurorul general, vorbim despre cerințele legale ce țin de verificarea integrității candidaților, inclusiv ce ține de verificarea informațiilor suplimentare. Deci, declarația se expune pe această viteză cu care a fost examinat dosarul.”

Europa Liberă: Considerați că decizia a fost grăbită?

„Considerăm că este nevoie de mai multă transparență pe acest caz.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG