Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Prim-ministrul Dacian Cioloș și-a tras zilele trecute cizmele ca să calce mai bine în picioare televiziunea care i-a transformat guvernul în sac de box. Sunt agronom, le explica el celor care l-au avertizat asupra posibilității contaminării cu gripă porcină. „Știu că sunt anumite plante care cresc în mocirlă şi că nu poţi să îţi faci meseria corect dacă nu ai curajul să şi cobori câteodată în mocirlă. Sigur, îţi iei cizme de cauciuc, ca să nu te murdăreşti complet, sau faci un duş după aceea.” Nu e prima dată când prim-ministrul folosește săpăliga ca armă politică. Și nu e prima dată când comparația cu gunoiul de grajd, compostul sau rozătoarele dăunătoare se potrivește de minune scenei politice. Dar plantele pe care a vrut să le vadă de-aproape sunt buruieni și cresc tocmai bine în noroi. Grija le face rău, ele sunt obișnuite să crească dezordonat, în neordânduiala tăpșanelor nimănui, pe care să le înțelenească și otrăvească. Ca agronom, și-a asumat riscuri inutile.

Însă emisiunea a fost reciproc avantajoasă: televiziunea a avut audiență peste medie, iar prim-ministrul și-a putut face campania interzisă la televiziunea publică acum câteva zile pe motiv că ar fi o încălcare a legii electorale și a bunului simț. Era și aceea tot o emisiune despre agronomie, plante și noroi însă TVR, ajuns la audiențe în marja de eroare, susținea că noroiul, smârcurile, îngrășământul, hibrizii și alți asemenea termeni sunt concepte politice și cine știe ce mai înțelege privitorul. Sunt unii care din bube, mucigaiuri și noroi își construiesc popularitatea și procentele electorale. Acum, televiziunea publică riscă o amendă de la Consiliul Audiovizualului și nu poate explica de ce, în ajunul alegerilor prezidențiale din 2014, a citit altfel legea găsind o portiță pentru persistența sulfuroasă a lui Victor Ponta pe micile ecrane.

Însă cizmele prim-ministrului s-ar putea dovedi insuficiente pentru ce-l așteaptă. Ar trebui să pregătească un costum de scafandru bine izolat și rezistent la acizii cloacei politice în care se pregătește să intre. Pare bine dotat și pregătit de luptă, dar încă nu a făcut-o decât pe simulator. Iar pe scena politică e protejat de o cușcă rezistentă cu gratii groase să nu muște rechinii din el. Dacă totuși se apropie vreunul periculos de mult de carotidă, se scuză spunând că nu e chiar atât de gustos, e doar un tehnocrat. Unii l-ar înghiți pentru că sunt atrași ca struții de tot ce strălucește și nu se pot abține. Însă realitatea e mai dură și nu ai cinci vieți ca în jocurile de pe calculator. Prim-ministrului pare să nu-i pese. Își continuă incursiunile în jungla politică însoțit de girofarul prezidențial și escortă de la partid. Aceste incursiuni în adânc i-au dat un început de pricepere politică. Dar și un început de boală de cheson: uită repede și bine. Deunăzi își avertiza subalternii că politica îi face incompatibili cu tehnocrația, însă în același timp dădea el însuși sens multor zerouri din calculul politic, apărând ca momeală pe toate gardurile și zidurile electorale de partid. Ulterior, presat de președintele Iohannis căruia îi dă raportul săptămânal, a admis că e dispus să continue ca prim-ministru, dacă urnele i-o vor permite. În cele din urmă, a început să fie plimbat cu afișele, programul lui de guvernare și clipurile prin toată campania electorală, indiferent că și-a pus sau nu cizmele de cauciuc sau că are salopetă de protecție.

Ar fi vrut, pare-se, un tratament preferențial, de om prea ocupat cu binele suprem pentru a avea vreme de găinării, dar a descoperit că în politică lucrează un rău suprem mai prolific și mai inventiv. A fost linșat personal și în efigie în direct la ore de mare audiență nu pentru că ar fi avut prea mari performanțe, ci pentru că a devenit singura imagine viabilă a partidelor prezidențiale. În felul acesta tehnocrat a dispărut grija discuțiilor doctrinare.

Cu toate că nu e membru de partid, a devenit ținta favorită a detractorilor săi care i-au tăiat rația de românitate și din „pui de gal” nu-l mai scot. Mai mult, fantasmagorica știre că premierul ar fi urmașul unui miliardar celebru a proliferat în teze pestilențial-naționaliste care au otrăvit această campanie. Miliardarul cu pricina s-a retras de la o vreme din speculațiile care nu i-au adus fericirea, ci doar o imensă avere investită în mare măsură în cultivarea democrației prin mlaștinile fostului bloc comunist. A făcut operă de filantropie chiar dacă pentru asta a trebuit să-și pună și el cizme și cască de protecție. Însă categoria de intelectuali școliți sau citiți din banii miliardarului a fost pregătită pentru o societate deschisă, în care preeminente sunt valorile democrației, fiind așadar o plantă neadaptată și inadecvată societății închise și paternalismului. De aceea, adepții societății deschise au ajuns să fie prezentați drept o coloană a cincea ostilă românității și valorilor naționale. Vor globalizarea, europenizarea cu orice preț, imigranți care să ne pocească genele și cultura, vor vânzarea țării către marele capital, șopârlizarea României. S-au făcut liste lungi cu toți cei care vor să vândă țara și li s-a promis, în cazul victoriei, că vor primi ceea ce merită. Falsa paternitate, fie ea și simbolică, trădează profunde complexe de țară de care PSD și sateliții săi par hotărâți să profite din plin.

Iar viitorul este nebulos. Ofertele electorale sunt niște capcane date cu miere. Listele de candidați s-au umplut cu indivizi care au mari probleme de sănătate morală. Unii au fost colaboratori sau angajați ai fostei securități, ca să nu mai vorbim de puzderia de foști politruci comuniști convertiți acum în politruci democrați. În cazul acestora, omniprezenți în toate partidele și guvernele, sintagma „alternanța la putere” sună cu totul comic. Alții au o relație serioasă și de durată cu Direcția anticorupție. Doi dintre președinții partidelor aflate în cursa electorală (nu întâmplător, partide aliate) sunt condamnați sau urmăriți penal. Există premisele ca actualele proaste năravuri politice să-i contamineze și pe cei care vor fi aleși pe 11 decembrie pentru că legile pe care și le-au votat le permit iar cuibușorul de nebunii parlamentare nu a fost igienizat.

Sociologii spun că prezența la vot este una dintre puținele situații practice în care cantitatea este în raport direct cu calitatea. Mai multe voturi, indiferent pentru cine, înseamnă mai multă reprezentativitate, deci mai multă democrație. Însă de unde democrație de vreme ce campania electorală a fost ca și inexistentă, iar partidele au ajuns tot o apă și-un pământ pentru alegători. Mai ales că lupta nu se poartă doctrinar, ci visceral. Candidații s-au atacat la familie, ascendenți, naționalitate, sentimente și copii, dovedind odată în plus că mulți politicieni pur și simplu nu sunt făcuți să fie europeni, ba chiar că suferă de homofobie și etnonaționalism, o formă subtilă de rasism. Unii au tras drapelul național de sub picioarele altora, s-au îmbrăcat cu el și au jurat să nu-l mai dea jos decât când vor fi victorioși. Au invadat și calendarul cu sfinți pe care acum trebuie să-l citim cu atenție, să nu se fi strecurat vreun mucenic al Direcției Anticorupție printre sărbătorile cu cruce roșie. Ba chiar și cei mai virtuoși, care jurau că nu se vor bălăci în politică, au tulburat mlaștina electorală promovând un filmuleț în care adversarii sunt prezentați drept vârcolaci și scolopendre, varani și porci cu respirație otrăvitoare care trebuie stârpiți pentru a evita apocalipsa mămăligii atomice. Altminteri cu toții promit, evalavioși, referendum pentru ca familia tradițională să fie ce a fost ba mai mult decât atât. Chiar și candidata mai bărbată decât zece bărbați.

Oamenii sunt îndemnați să-și pună cizmele de cauciuc și să meargă la vot ca să aibă dreptul să se plângă după aceea. Chiar dacă le este neclar pe cine și de ce să voteze. Pentru că, în ciuda straniului cult al personalității lui Dacian Cioloș adulat extrem de vocal de PNL și USR, numele lui nu se găsește pe buletinele de vot. Trebuie să votezi ceva care nu este pentru ca acel zero să devină unu. Gândul că din nimic poate apărea ceva are o puternică încărcătură mistică. Dar sunt cu siguranță mulți cei care cred că și în acest caz rezultatul operației unu împărțit la zero este infinit.

XS
SM
MD
LG