Linkuri accesibilitate

Ridicarea embargoului rusesc ar fi iminentă, crede ministrul economiei


Ministrul economiei Octavian Calmîc și vice premierul rus Dimitri Rogozin, 1 iulie, 2016

Octavian Calmîc precizează că singura problema rămasă sunt taxele vamale impuse de Rusia.

Ministrul economiei Octavian Calmîc, s-a declarat convins că Rusia ar fi pe punctul de a ridica embargourile faţă de produsele moldoveneşti şi că pentru asta ar mai fi necesară doar o decizie la nivel de preşedinţi.

Vorbind joi seară într-un interviu pentru postul public de televiziune şi Europa Liberă, ministrul Calmîc a afirmat că recenta reuniune a Comisiei economice moldo-ruse ar fi pus capăt tuturor disputelor existente între cele două părţi, exceptând-o pe cea legată de taxele vamale aplicate de Rusia începând cu 2013, care, însă, ar putea fi depăşită şi ea, a admis ministrul, la o viitoare întrevedere între preşedinţi.

Președintele ales Igor Dodon are de gând să meargă în prima vizită în străinătate la Moscova, dar numai după ce victoria sa este confirmată de Curtea Constituțională, confirmare care se lasă așteptată.

În interviul de joi seara, ministrul economiei, Octavian Calmîc s-a lăudat, pe de altă parte, şi cu progresele obţinute în comerţul cu UE, dar a regretat faptul că Republica Moldova nu a reuşit un adevărat salt în comerţul cu UE în cei doi ani de când sunt în vigoare Acordul de Asociere și implicit cel de liber schimb. Din motive obiective, crede ministrul, interne și externe.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG