Linkuri accesibilitate

2016 se încheie - 2016 continuă (I)


În fiecare decembrie, cineva, de regulă un specialist în recapitulări dramatice, face bilanțul ultimelor 12 luni și conchide solemn că anul care a trecut e ieșit din comun. De aici, problema lui 2016. Ce ne facem cînd anul încheiat e, într-adevăr și incontestabil, ieșit din comun? Singura consolare e că, după toate semnele, 2017 va fi un an și mai nervos. De fapt, prima observație de făcut la sfîrșitul lui 2016 e că anul care se încheie nu se încheie cu adevărat ci deschide o epocă imprevizibilă. E de crezut că, de acum încolo, vom avea parte de destui ani problematici și tulburați.

Caracterul excepțional al anului 2016 poate fi descris destul de exact într-o singură propoziție: a fost anul rupturilor. În primul rînd, pentru că 2016 a făcut inevitabilă despărțirea de ordinea internațională a ultimilor aproape 30 de ani. Ordinea instituită imediat după prăbușirea comunismului și alinierea unei arii geografice și statale uriașe la așa numitul consens Washington se clatină. Cu alte cuvinte, multe din miturile și instiuțiile centrale ale ordinii de inspirație liberală și-au încheiat fascinația și suferă din greu. Unele sînt avariate iar altele au căzut. Oricum feeria de la începutul anilor ’90 s-a încheiat. Consensul și optimismul au lăsat loc divergențelor și anxietății. Două șocuri au adus anului 2016 titlul de an al rupurii.

Mai întîi, despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană - așa numitul Brexit. Referendumul organizat pe 23 iunie s-a încheiat cu un rezultat clar, care a surprins toate părțile nepregătite. Alegătorii au decis că locul Marii Britanii nu mai e în Uniunea Europeană și că experiența de 43 de ani în interiorul Uniunii nu trebuie continuată. Guvernul britanic a jucat pe o campanie în favoarea UE și a fost învins. UE a trăit, de la bun început, cu convingerea că despărțirea e imposibilă și s-a trezit, a doua zi după referendum, infirmată și umilită. Cineva a îndrăznit să spulbere vraja și să înfăptuiască neverosimilul. Cineva a îndrăznit, adică, să declare și să decidă că Uniunea Europeană e o realitate ca toate realitățile și nu o realitate superioară, intangibilă și inevitabilă. Consecințele acestui șoc sînt încă active. Și UE și Marea Britanie se străduiesc, nu foarte convingător, să iasă din derută și să organizeze ceva ce poate semăna a divorț rezonabil. Procesul birocratic e abia la început și va înghiți, probabil, cel puțin încă doi ani. În ciuda aparențelor, problema și consecința de fond a despărțirii britanice de UE nu e o complicație pentru Marea Britanie, ci o criză fără precedent pentru Uniunea Europeană. Asta înseamnă, pentru cine are curajul să privească lucrurile în față, că UE a pierdut, deja, mult mai mult decît are sau va avea de pierdut Marea Britanie. Pînă la urmă, pagubele britanice sînt calculabile și, măcar parțial, reversibile. Pentru britanici, există viață și după UE, dată fiind experiența istorică și poziția geografică a acestei națiuni insulare care n-a încetat vreodată să fie ancorată în așa numita anglo-sferă - în lumea extraeuropeană a Americii și a conglomeratului din Pacific. Pentru UE lucrurile stau cu totul altfel. Pierderea Marii Britanii înseamnă, dincolo de orice altceva, o formidabilă lovitură negativă de imagine. Impresia sau, mai degrabă, iluzia după care UE e un dat imuabil nu mai stă în picioare. UE devine o variantă și nu e realitate unică. Poziția europeană față de celelalte blocuri și puteri e slăbită.

Șocul britanic a fost un semnal și nimeni nu se poate plînge că n-a fost avertizat. Cu toate astea, cînd al doilea mare șoc s-a produs, pe 8 noiembrie, în Statele Unite, surpriza și descumpănirea au fost, din nou generale. Donald Trump, un om de afaceri cu o carieră recentă de vedetă TV, a cîștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, pe o platformă de populism agresiv. Trump a măturat tot establishmentul politic și mediatic american. Fabula lui Trump sună neverosimil: un personaj fără experiență politică învinge Partidul Republican, Partidul Democrat și supraviețuiește tratamentului ostil aplicat de frontul unit al mass media. Victoria lui Trump are aproape totul în comun cu semnalul trimis de britanici prin referendumul din iunie. E vorba de aceeași furie anti-establishment, de revenirea la cuvintele și ideile tabu, suprimate sau înfierate de morala oficială, de reacția la imigrația scăpată de sub control și de naționalismul economic ca răspuns la efectele galopante ale globalizării. Victoria lui Trump e, clar, o ruptură cu obișnuințele trecutului. Totul e în renegociere sau renovare: și relațiile cu China, și rețeta internă NATO, și direcția economiei, și înțelesul ultim al democrației.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG