Linkuri accesibilitate

Punct de vedere săptămânal.

Toată lumea are emoții, dar unii, să recunoaștem, le au în exces. E cazul lui Igor Dodon, care a răbufnit într-o conferință de presă, supărat că validarea sa este întârziată de opoziția antioligarhică, cea care a depus numeroase contestații privind corectitudinea alegerilor, obligând astfel Curtea Constituțională să amâne pronunțarea sentinței până la finalizarea acestor cauze. Socialistul, mereu dispus la interpretări de coduri și scheme, este convins că Maia Sandu și Andrei Năstase îi pun bețe în roate, în bună înțelegere cu oligarhul Plahotniuc, pentru ca „majoritatea absolută” și „coordonatorul” însuși să promoveze grabnic o serie de reforme cu ajutorul președintelui în exercițiu. Și sunt schimbări cărora el, Dodon, cel puțin în declarații, li se opune cu vehemență: numirea procurorului general – dintre cei 6 nominalizați, socialistul a spus că nu-l va accepta pe niciunul –, reforma sistemului de pensii și, cireașa de pe tort, instituirea biroului de legătură NATO la Chișinău. Acest din urmă fapt scandalizează cel mai mult viziunile antioccidentale și prorusești ale socialistului.

E un scenariu în care temele care au stârnit polemici se potrivesc de minune cu discursul lui Dodon, servindu-i un bun prilej să iasă la rampă după o perioadă de absență, în care șeful PSRM a reușit totuși să facă, împotriva tuturor uzanțelor, o vizită la Moscova. „O vizită particulară”, a precizat Dodon, dar aceasta deplasare implică volens-nolens și statutul său de „președinte ales”.

Poate că ieșirea nervoasă și impacientată a lui Dodon trebuie citită exact pe dos și anume: ca mărturisind o relație cordială cu Plahotniuc care, la rândul său, are o mare problemă cu opoziția antioligarhică. Amânarea validării socialistului la Curtea Constituțională îl ajută pe „coordonator” să-l ațâțe pe Dodon împotriva adversarilor lor comuni de pe centru-dreapta. Și nu e deloc greu. Pentru șeful PSRM învestirea sa în funcția de președinte, din câte se pare, e mai importantă decât respectarea drepturilor omului și a legilor țării. Spun asta pentru că nu l-am auzit pe Dodon să se revolte față de refuzul instanțelor de judecată de a admite contestațiile depuse de diaspora, cea care reclamă îngrădirea dreptului la vot în alegerile din 13 noiembrie, deși e vorba tot de cetățeni moldoveni pe care Igor Dodon pretinde că-i va reprezenta de-acum încolo. De vreme ce fraudele și manipulările l-au ajutat să-și vadă visul împlinit, gata, de vină pentru amânarea „încoronării” sale ca șef al statului nu mai sunt „oligarhii de la guvernare”, ci Maia Sandu și Andrei Năstase! Cum să nu-ți amintești de o zicere celebră a lui Klaus Iohannis, din campania prezidențială din noiembrie 2014, care spunea că preferă să piardă alegerile decât să comită fapte de care ulterior să-i fie rușine (viitorul președinte a folosit un calificativ mult mai expresiv...)

Frământările socialistului, clamarea acelorași acuzații aberante pe care le-a turnat abundent în campania electorală sunt încă o dovadă că orice relație cu Dodon și Usatîi, servanții intereselor rusești în Moldova, este toxică pentru electoratul reformist și pentru niște lideri noi care vor să instaureze o politică morală în Moldova.

Atitudinea selectivă a șefului PSRM față de cutumele legii, față de procedurile juridice care trebuie să confirme sau nu alegerea sa ca președinte, se vede și din afirmațiile contradictorii pe care le face. Zice Dodon: „Sunt împotriva reformelor și numirilor în funcție în regim de urgență” (numirea procurorilor, legea pensionarilor, deschiderea biroului NATO la Chișinău etc. – n.n.). Și în aceeași declarație, cu o propoziție mai jos, somează de la înălțimea funcției sale încă nerecunoscute: „Cer Curții Constituționale să se întrunească în regim de urgență, după epuizarea tuturor căilor de atac. Pe 27 decembrie trebuie să depun jurământul și să intru în drepturi”…

„Urgențele” confuze și contradictorii ale unor „salvatori” ofuscați pălesc pe fundalul evoluțiilor firești din peisajul vieții politice, sociale și culturale din Republica Moldova. Cum ar fi Ziua Națională a României, sărbătorită generos între Prut și Nistru. Manifestațiile consacrate Unirii de la 1 Decembrie în acest an au purtat mai degrabă un caracter popular și au pus în valoare inițiative locale, spontane, n-au mai fost diriguite de la centru, cum se obișnuiește cu alte ocazii, și nici piedici nu li s-au mai pus, ca în trecut. La recepția oferită de Ambasada României de la Chișinău a fost prezentă, ca niciodată până acum, întreaga conducere a statului – președintele în exercițiu, spicherul parlamentului, primul-ministru, miniștrii, și chiar „coordonatorul executiv” al guvernării, ca să nu mai vorbim de mulțimea de ambasadori, intelectuali, artiști, oameni de afaceri etc. Au fost invitați și liderii opoziției proeuropene.

Dincolo de această efervescență festivă, ar fi bine ca prezența României în Republica Moldova să se concretizeze și pe alte planuri, cel economic mai ales, prin proiecte energetice, de infrastructură și transport, care să creeze locuri de muncă și, de ce nu, să diminueze exodul populației – flagelul care pustiește Moldova. Nu cred că pentru toate aceste primeniri ar fi nevoie de acordul „coordonatorului” Vlad Plahotniuc. Mai ales că președintele Iohannis și premierul Cioloș au subliniat că de-acum încolo România n-ar mai trebui să susțină persoane, ci instituții, să vină cu strategii în beneficiul cetățenilor moldoveni. Dacă vor să fie crezute pe cuvânt, autoritățile de la Chișinău se cuvine să înlesnească aceste investiții românești.

Cât de serioase sunt intențiile Bucureștiului vom afla după alegerile parlamentare din România de pe 11 decembrie, la care basarabenii cu cetățenie română sunt invitați să participe într-un număr cât mai mare. De data aceasta în stânga Prutului se vor deschide 35 de secții de vot, așadar, sperăm să nu mai fie acele cozi interminabile de la precedentele alegeri. Moldovenii cu pașaport românesc vor avea mai multe opțiuni de vot: O clasă politică măcinată de scandaluri de corupție, abonată la DNA, cea care acum un an a fost obligată să cedeze puterea unui guvern tehnocrat. Partide populiste, anarhiste, „anti-Soros” și „anti-Cioloș”, care se înscriu în trendul demagogic, eurosceptic și naționalist din Europa ultimilor ani. Și partide noi, reformatoare și pro-occidentale, declarate antisistem, care participă pentru prima dată în alegeri parlamentare. Tot în marja acestora din urmă găsim și formațiuni care și-au trecut explicit în program dezideratul Unirii.

Vor ști alegătorii basarabeni să facă distincția între fumegoasa retorică patriotardă și programele electorale care vor apropia în mod real cele două maluri ale Prutului? Pentru că nu de exaltarea valorilor identitare avem nevoie azi – Dodon nu va putea interzice limba română, istoria și simbolurile naționale – ci, mai ales, avem nevoie de europenitate, dezvoltare economică și stat de drept. Această „triadă” reprezintă cea mai bună ofertă a României (a Europei și a Statelor Unite) pentru Republica Moldova.

Alegerile din 11 decembrie pentru Parlamentul de la București vor fi un nou test de maturitate și exigență pe care basarabenii vor trebui să-l susțină, după ce au demonstrat mobilizare și spirit de sacrificiu la scrutinul prezidențial din 13 noiembrie din Moldova. Este aceeași luptă, aceeași cauză.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG