Linkuri accesibilitate

Angela Merkel la congresul CDU de la Essen.

La începutul anului, David Cameron era premierul Marii Britanii, Francois Holland președintele Franței cu perspectiva unui nou mandat, Matteo Renzi, premierul Italiei și politicianul „iubit” al Uniunii Europene și Hillary Clinton candidata care cu siguranță urma sa fie noua președintă a Statelor Unite.

Astăzi sunt toți „foști” premieri, președinți sau candidați. A rămas Angela Merkel, cancelara Germaniei și singura forță „sigură” în Uniunea Europeană.

Marți, în prima zi a congresului partidului său, Uniunea Creștin Democrată, Merkel a fost realeasă la conducerea partidului, devenind și candidata care va conduce lista partidului în alegerile generale din 2017, cu șanse pentru un al patrulea mandat de cancelară.

Înainte ca peste cei o mie de delegați veniți la Essen să voteze, Angela Merkel a declarat că se așteaptă la un rezultat „corect”, un fel de a recunoaște că a pierdut parte din sprijinul partidului, după criza refugiaților din 2015.

„Știu că v-am pus la grea încercare, pentru că și vremurile sunt grele. Și nu vă pot promite că nu vă voi pune la noi încercări grele”, a spus Merkel în discursul de peste o oră ținut la congres.

O afirmașie tipică pentru Merkel, care întinde o mână celor nemulțumiți dar nu renunță la principiile ei, comentează miercuri presa germană,.

Merkel a mai făcut și alte concesii, mai ales aripii conservatoare:

„Vom interzice vălul integral oriunde unde ne permite legea”, a promis cancelara, care a vorbit și despre o politică mai dură față de refugiați, mai ales când vine vorba de returnarea acestora sau expulzarea celor care se fac vinovați de diverse delicte.

În cei 16 ani de când conduce Uniunea Creștin Democrată, Merkel a mutat clar partidul la stânga, așa că acum, în extrema dreaptă a scenei politice s-a făcut loc pentru un nou partid populist și xenofob, Alternativa pentru Germania, și pentru mișcarea anti-islamistă PEGIDA.

La stânga de partenerii sociali-democrați de guvernare se află partidul „Stângii” (Die Linke) de sorginte est-germană, care la 25 de ani de la reunificare , visează pentru prima dată să intre într-un guvern de coaliției.

În acest context, alegerile generale de anul viitor nu vor fi „o plimbare de plăcere” pentru cancelară.

„În astfel de timpuri, trebuie, trebuie să mă ajutați”

XS
SM
MD
LG