Linkuri accesibilitate

Marele filosof polonez Leszek Kołakowski a vorbit cândva despre ruinele mişcătoare ale comunismului, o metaforă pe care o găsesc extrem de adecvată pentru demersul intelectual propus şi de această lucrare. Coordonatorii şi-au îndemnat autorii să „nu măsoare evoluțiile cu etaloane holiste sau prin concepții abstracte despre ce tip de societăți ar fi trebuit să apară în aceste locuri, ci prin ce tipuri de relații întrețin ele”. Capitolele individuale răspund, de aceea, la întrebări de genul: Cum poate exista proprietate privată într-un mediu privat de domnia legii? Sau cum anume se raportează la vechiul regim instituțiile, tiparele şi scopurile noii ordini? Sau până în ce punct putem vorbi de experiențe complet noi? Aceste lucruri au legătură cu însuşi conceptul de schimbare revoluționară şi cu semnificația răsturnării din 1989–1991 pe care unii autori, inclusiv eu, le-am legat de renaşterea societății civile, în vreme ce alții, mai ales Stephen Kotkin, le-au văzut ca rezultat al unei societăți necivile în retragere. Pentru acesta din urmă, societatea necivilă este doar un alt nume pentru birocrația comunistă aflată în descompunere şi auto-reinventată ca nouă clasă de afaceri (antreprenorială) în postcomunism.

Trebuie spus că studiile postcomuniste păcătuiesc adesea prin confuzie conceptuală. Nu este şi cazul acestui volum. Ambii coordonatori şi cei care au contribuit îşi definesc foarte precis termenii. De pildă, Beissinger şi Kotkin explică moştenirile istorice în cuvinte lipsite de ambiguități, făcând astfel un serviciu literaturii generale pe astfel de subiecte: „Prin moştenire, înțelegem o relație cauzală durabilă între vechile instituții şi politicile asociate unor practici şi convingeri subsecvente, mult dincolo de viața regimurilor, instituțiilor şi politicilor care le-au dat naştere”. În al său capitol, Grigore Pop-Elecheş analizează prioritățile educaționale din România anterioare anului 1989 (omniprezenta şi asfixianta propagandă, precum şi supra-accentul pe profesionalizarea tehnică) ca elemente explicative (moşteniri) pentru deficitul democratic din acea țară. În mod similar, eseul Annei Grzymala-Busse explorează variile roluri performate de Biserica Catolică înainte şi după 1989. Altfel spus, moştenirile nu se limitează la practicile instituționale şi simbolice comuniste, ele merg dincolo de sfera societală spre a include activități religioase, artistice şi disidente.

Valoarea durabilă a acestei cărți este dată de abilitatea de a conecta cadrul teoretic propus de coordonatori la capitolele empirice extrem de informative şi de persuasive. Am găsit în mod special oprtună, în lumina avatarurilor putinismului, discuția lui Brian Taylor despre „moştenirea elitei cekiste” ca ilustrare a ceea ce Beissinger şi Kotkin definesc a fi şablonul „traducerii”: „Traducerea denotă o situație în care o veche practică găseşte un nou obiectiv şi este redesfăşurată într-un mod cu totul diferit de cel validat la momentul conceperii sale, dar care încă seamănă în anumite aspecte fundamentale cu practica anterioară prin modurile de acțiune şi sensurile atribuite”.

O altă formă de relație de moştenire este definită de coordonatori ca „bricolaj”. Pentru că am studiat eu însumi constructele ideologice baroce din postcomunism, inclusiv ceea ce numesc stalino-fascism, găsesc abordarea lor extrem de utilă. Inspirați de literatura istorică instituționalistă, ei văd acest bricolaj ca pe o constelație dinamică în care „elementele trecutului se amestecă interpenetrant şi complet cu prezentul, dând naştere la ceva complet nou care doar vag mai aminteşte de trecut, dar care încă îi poartă amprenta”. În concluzie, avem de-a face cu un volum original şi o contribuție esențială atât la politica comparativă, cât şi la studiile istorice comparative, o colecție impresionantă de contribuții rafinate ce se bizuie pe analize de adâncime empirică.

XS
SM
MD
LG