Linkuri accesibilitate

Răspunsul final va fi dat atunci când Igor Dodon va merge la Moscova să se întâlnească cu Vladimir Putin.

„Moldova revine pe piaţa rusească” au titrat unele media ruse după o rară ședință a comisiei moldo-ruse de cooperare economică care a avut loc zilele trecute la Moscova, sub preşedinţia vicepremierului rus Dmitri Rogozin şi a vicepremierului moldovean Octavian Calmîc. Este această formulare atât de simplă şi adevărată cum pare? O relatare de la Liliana Barbăroşie.

Octavian Calmâc, vicepremierul moldovean responsabil cu economia, a fost cel mai optimist în declaraţii, spunând că reuniunea, convocată după o pauză de patru ani, ar fi fost un adevărat “progres” şi că există şanse reale că toate restricţiile comenciale şi de transport să fie anulate de Rusia deja în primul trimestru al anului viitor.

Demnitarii ruşi au fost, însă, mult mai rezervaţi în aprecieri. Într-un comentariu pe pagina sa de Twitter, Dmitri Rogozin, bunăoară, a scris că “planul de acţiuni pentru normalizarea relaţiilor economice a fost agreat, dar problema esenţială legată de taxe nu a fost deocamdată soluţionată. Chişinăul continua să spere naiv că UE îi va rezolva toate problemele. Noi, însă, suntem siguri că nu-i va rezolva. Şi că nici măcar nu are de gând.”

Un ajutor al lui Rogozin, Dmitri Loskutov, care a participat şi el la tratative, a comentat pe Facebook că despre anularea barierelor tarifare şi netarifare nu se poate discuta deocamdată, iar progresele vor putea fi analizate abia peste jumătate de an, când va fi clar cum se pun în practică măsurile din planul de acţiuni.

Din comentariul lui Loskutov se mai poate deduce că partea rusă continua să aibă îngrijorările pe care le avea, cum ar fi lipsa de apărare împotriva reexporturilor, dificultăţi la accesul businessului rusesc pe piaţa moldovenească, dorinţa Chişinăului de a prelua legislaţia europeană. Funcţionarul rus îşi formulase precizările astfel ca să combată o concluzie apărută în presa rusă, pe care Loskutov o găseşte greşită, că Moscova ar fi acceptat în sfârşit participarea concomitentă a Moldovei în regimurile de comerţ liber atât cu UE, cât şi cu CSI.

La fel de sceptici în aprecieri sunt şi experţii ruşi. Andrei Deviatkov, docent al Institutului de Economie din cadrul universităţii Lomonosov de la Moscova ne spunea zilele trecute într-un interviu că negocierile pe subiectul comercial sunt extrem de dificile şi că ele ar fi complicate de faptul că într-o serie de chestiuni compromisul este irealizabil fără implicarea Bruxelles-ului, iar Republica Moldova nu ar îndrăzni să pună problema în faţa partenerilor occidentali, de teamă să nu-i irite. Totuşi, Deviatkov admite posibilitatea ridicării unor restricţii în timpul apropiat:

„Noi vedem că astăzi Federația Rusă parțial a anulat aceste restricţii față de anumiți producători autohtoni din Găgăuzia și Transnistria, dar și față de anumiți producători moldoveni. Din câte înțeleg, în acest sens, Rusia poate să cedeze și să dea dovadă de o anumită bunăvoință. Însă în ceea ce privește clauza celei mai favorizate națiuni, aici totul este mult mai complicat.”

O formulare din comunicatul oficial dat publicităţii de Ministerul Economiei urmare a lucrărilor comisiei moldo-ruse lasă de înţeles că răspunsul final la întrebarea dacă Rusia va renunţa sau nu la embargoul introdus în 2013 va fi dat atunci când Igor Dodon va merge la Moscova să se întâlnească cu Vladimir Putin.

În opinia unora din analiştii de la Chişinău, suspendarea acestui subiect până la această eventuală întrevedere după validarea victoriei lui Igor Dodon de către Curtea Constituţională, şi până la sfârşitul anului, ar însemna că Rusia vrea să marcheze simbolic victoria favoritului său în prezidenţialele moldoveneşti, oferindu-i astfel acest prim cadou.

XS
SM
MD
LG