Linkuri accesibilitate

Modificarea Legii Cinematografiei în România prin Ordonanță de Urgență


Măsuri concrete care să-i favorizeze pe tineri, în raport cu cei consacrați, și repararea „abuzurilor enorme de interpretare” a vechii legi.

Guvernul de la București a anunțat noi măsuri pentru susținerea cinematografiei românești – care în ciuda unor mari succese la festivaluri internaționale, se confruntă în țară cu greutăți materiale considerabile.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:20 0:00
Link direct

Noul val de regizori și actori români, deveniți celebri după ce au câștigat premii pe bandă rulantă la festivaluri internaționale de film au reușit aceste performanțe nu cu ajutorul instituțiilor de profil ale statului, ci în pofida lor. Ani de zile Consiliul Național al Cinematografiei a finanțat aceleași persoane care fuseseră favorizate în perioada regimului comunist, împotriva tinerilor sau a celor care aveau curajul să experimenteze.

Ministra culturii, Corina Șuteu, care și-a propus ca unul dintre obiectivele centrale ale mandatului ei să fie modificarea Legii Cinematografiei a reușit după mai multe încercări eșuate să treacă prin guvern o ordonanță de urgență în acest sens. Este „o mare victorie pentru cinematografia românească și pentru publicul cinefil” a declarat Șuteu. Textul noii legi a fost îndelung dezbătut și a dus la războaie serioase în interiorul breslei. Astă vară, spre exemplu, 60 de cineaști au semnat o scrisoare deschisă adresată premierului prin care solicitau demisia ministrei Corina Șuteu pentru vina de a dori să modifice legea cinematografiei „într-un mod abuziv” „ignorarea opiniei breslei”.

Ca răspuns la aceste acuzații, Cristian Mungiu regizor premiat de mai multe ori la festivalul de la Cannes, ultima dată cu filmul Bacalaureat (2016), a răspuns public că a făcut parte dintr-un grup de lucru format la inițiativa ministerului Culturii și că a avut două teme de interes când a lucrat alături de ceilalți oameni din branșă la schimbarea legii cinematografiei: prima dintre ele să introducă măsuri concrete care să-i favorizeze pe tineri, în raport cu cei consacrați, și a doua, să repare „abuzurile enorme de interpretare” a vechii legi.

Propunerile făcute de Mungiu au avut susținerea celor mai consacrați scenariști și regizori români: Radu Munteanu, Corneliu Porumboiu, Andrei Ujică, Răzvan Rădulescu, Alex Baciu și Radu Jude. Toți confirmați cu premii importante la competiții internaționale.

Ordonanța de Urgență care schimbă Legea cinematografiei cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare conține măsuri meritocratice pentru susținerea tinerilor creatori: un concurs pentru regizorii aflați la primul și la al doilea lungmetraj și un altul pentru filmele de micro-buget. Tot pentru susținerea cinematografiei autohtone, Ordonanța prevede mărirea procentului obligatoriu de proiecții românești în sălile de cinematograf de la 5 la 10%. Apar, de asemenea, noi facilități pentru autoritățile locale care vor să preia săli și grădini de cinema de la Regia Autonomă „RomâniaFilm”.

Multe dintre săli au fost distruse sau li s-a schimbat utilitatea odată cu scăderea numărului celor care merg la cinematograf. De aceea noua lege încearcă să le conserve pe cele care au rămas intacte, pentru a-i readuce pe iubitorii de filme înapoi în fața marelui ecran. Desecretizarea concursului de proiecte cinematografice, introducerea secțiunii de finanțare a co-producțiilor minoritar românești, sprijinirea financiară a experimentelor, cercetării și antreprenoritatului în domeniul cinematografiei sunt câteva dintre noutățile legi.

XS
SM
MD
LG