Linkuri accesibilitate

CEC și legislația electorală în atenția organizației Promo-Lex


La prezentarea raportului Promo-Lex la Chișinău
La prezentarea raportului Promo-Lex la Chișinău

Asociația care a monitorizat alegerile prezidențiale a dat publicității raportul său final despre finanțarea campaniei electorale.

Asociaţia Promo-Lex, care a monitorizat scrutinul prezidenţial, a dat publicităţii luni un raport final despre finanţarea campaniei electorale prezidenţiale. Experţii Promo-Lex au constat mai multe probleme şi au căutat răspunsuri de la reprezentanţi ai CEC, prezenţi la lansare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00
Link direct

Campania electorală care tocmai s-a încheiat a scos la iveală mai multe neajunsuri ale legislaţiei electorale, inclusiv a legii privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale. Această lege adoptată în urmă cu un an după multiple amânări promitea să aducă mai multă transparenţă. Constatările experţilor demonstreze însă contrariul.

Potrivit Asociaţiei Promo-Lex, mai mulţi concurenţi nu au raportat cheltuieli totale de cel puţin 7,6 milioane de lei. Doar un singur candidat - şi e vorba de Inna Popenco - a fost însă sancţionat pentru utilizarea de fonduri nedeclarate, fiind aplicată cea mai dură sancţiune şi anume excluderea din cursă.

Semnalând şi alte nereguli, experţii de la Asociaţia Promo-Lex au ajuns la concluzia că autoritatea electorală a fost mai curând martor decât un jucător activ în procesul de supraveghere a finanţări campaniei electorale. În baza noii legi privind finaţarea partidelor CEC a obţinut mai multe pârghii, inclusiv posibilitatea de a aplica sau de a cere sancţiuni graduale pentru concurenţii mai puţin oneşti, dar nu a făcut uz de ele, constată experţii. Unul dintre ei este Nicole Panfil:

„CEC pentru a nu trage un fir de aţă care va duce la destrămarea întregii cămeși eventual preferă să nu se sesizeze pe marginea acelor rapoarte, acelor sesizări ale observatorilor sau a informaţiilor ce apar în presă. nu ştiu dacă este o atitudine la care tocmai ne aşteptăm. Cu siguranţă că am dori ca rapoartele noastre să fie mult mai utile. În primul rând, concurenţii electorali să ia act şi să depună contestaţii. Ne aşteptăm şi de la CEC să încerce să facă mai multe.”

În replică, Preşedinta CEC, Alina Russu, a spus că instituţia poate interveni doar dacă este sesizată despre pretinse cheltuieli nedeclarate şi că toate contestaţiile depuse de concurenţi au fost examinate:

„Noi nu avem inspectori care ar lucra în teritoriu şi care ar veni cu probe vizavi de raportul unui concurent sau altui concurent. Competiţia electorală se dă între competitorii electorali, noi suntem autoritatea care doar reglementează această competiţie. Sesizaţi CEC, aduceţi probe şi noi vom analiza. În baza raportului respectiv noi vom analiza care au fost şi de unde vin aceste cheltuieli.”

Preşedinta CEC, Alina Russu, a menţionat că în urma unei analize post-electorale, Comisia va propune Parlamentului mai multe amendamente la legislaţie, inclusiv în ce priveşte finanţarea partidelor şi a campaniei.

Experţii de la Promo-Lex au prezentat şi câteva recomandări în acest sens. Ei au propus, între altele, reducerea plafonul donaţiilor pe care le poate obţine un concurent de la persoane fizice şi juridice, plafon care fusese majorat de zeci de ori de parlamentari atunci când au votat legea privind finanţarea partidelor. Experţii mai propun, între altele, modificarea Codului penal care să prevadă că sancţiunile pentru coruperea alegătorilor sunt aplicabile şi în scrutinul prezidenţial.

Previous Next

XS
SM
MD
LG