Linkuri accesibilitate

Socialiștii vor sprijini în Parlament numirea Procurorului General de către președinte


Fracțiunea parlamentară a socialiștilor va sprijini modificarea în Parlament a Constituției, prin care Procurorul Generl este numit de președintele țării, la propunerea Consiliului Superior al Procuraturii. Amendamentul respectiv, avizat pozitiv de Curtea Constituţională, a trecut miercuri prin comisiile parlamentare, ceea ce înseamnă că va fi pus pe agenda plenului în una din zilele următoare. Dar fără votul socialiștilor, amendarea Constituției nu ar fi posibilă.

Fostul lider al socialiștilor și președintele ales ale țării, Igor Dodon a declarat la ședința de miercuri a fracțiunii parlamentare că următorul Procuror General va trebui să finalizeze ancheta într-o serie de dosare de răsunet, cum ar fi delapidarea băncilor sau concesionarea aeroportului international de la Chișinău. Tot Dodon a spus că Procurorul General trebuie să fie „independent de sistemul oligarhic și de tranzacțiile interpartinice”.

În acest moment, sunt șase candidați pentru funcția de Procuror General. Postul a rămas vacant la 1 martie, după demisia lui Corneliu Gurin, care a fost numit de Parlament în 2013, în timp ce chiar el era șef al comisiei de concurs pentru alegerea procurorului general.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG