Linkuri accesibilitate

Karpov not Kasparov


Coloană sonoră pentru un joc de șah

Karpov not Kasparov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:51 0:00

Valeriu Borcoș (clape) și Eduard Gabia (tobe) fac împreună trupa Karpov not Kasparov.

Grupul a fost înființat la București în 2009, și are un succes considerabil în locațiile subterane ale sunetelor electronice și alternative gustate de tinerimea română de azi.

Își descriu sunetele ca pe un joc muzical de șah între sintetizatoare și tobe (cîștigat întotdeauna de audiență, adaugă Valeriu Borcoș).

Au avut succes nu numai în București, dar și la Berlin, Milano, Basel, Florența, Hamburg, Viena, Torino, Bruxelles, Budapesta, Praga, Varșovia, ba chiar și la mai multe radio-uri din New York.

Cei de la Bandcamp spun că în muzica lor se poate detecta un aer vintage, de pe vremea anilor 1980 (când sunetele electronice din muzica pop nu aveau prea multe pretenții psihedelice, adaug eu).

În concerte aduc uneori pe scenă balerini, mici spectacole de teatru, și doi jucători de șah. Alteori proiectează în fundal filme mute rusești vechi.

Pe pagina lor de Facebook scrie că multe din spectacolele lor sînt prezentate în locuri neobișnuite, cum ar fi case pentru seniori, gări, toaleta unui restaurant, sau un magazin de pantofi.

Noi ascultăm acum piesa, „The Trouble with Time”, de pe albumul de debut „Soundtrack for a Game of Chess” din 2015, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de melodia „Elisabeta”.

Tot acolo veți găsi o secvență video filmată la casa pentru seniori Moses Rosen din București.

Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la Europaliberă.org.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG