Linkuri accesibilitate

CEC: numai în trei secții de votare rezultatele votului de duminică a fost inversat


Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat că numai în trei secții de votare rezultatele votului de duminică a fost inversat, respectiv că voturile pentru lidera PAS, Maia Sandu, au fost trecute în contul candidatului socialist Igor Dodon. „Am văzut că se spune că ar fi mai multe secții de votare în care voturile ar fi fost inversate. Noi am verificat și aceste informații nu se adeveresc. În afară de cele trei secții de votare de la Leușeni, Copceac și Nisporeni, nu mai sunt așa cazuri”.

La ședința CEC de marți, Alina Russu a ținut să dezmintă și zvonurile că numărul votanților din stânga Nistrului ar fi fost de peste 100 de mii. „La cele 30 de secții au votat 16 710 cetățeni”, a declarat președinta CEC, citată de presa locală.

Totodată, Alina Russu a anunțat că a fost găsită valiza cu cele 6 mii de buletine de vot pentru două secții de votare din Portugalia.

Alina Russu a declarat că nu va demisiona, chiar dacă luni și marți protestatari au ieșit pe străzile Chișinăului, cerând demisia membrilor CEC și repetarea celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG