Linkuri accesibilitate

Vor ieși tinerii la vot?


După o prezență modestă la vot a tinerilor în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Natalia Sergheev a discutat cu mai mulți studenți de la ULIM, întrebându-i dacă politicienii au reușit să-i convingă să voteze sau dacă au reușit să le ușureze participarea la vot pe 13 noiembrie.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:54 0:00
Link direct

Ana Negru azi împlinește 18 ani și duminică va fi prima dată când va vota. Tânăra este originară satul Nemțeni, din raionul Hîncești, situat la o distanta de peste 80 de km de la capitală. Va merge acasă ca să participe la scrutin, ceea ce înseamnă cu 37 de lei mai puțin în bugetul personal.

Ana Negru
Ana Negru

„Eu sper că va fi totul bine și în sfârșit se va găsi un președinte pentru țara noastră. Sper că se va reface totul. Noi abia creștem, ne dezvoltăm, noi avem nevoie de cineva care să ne conducă, să fie ceva mai frumos în țară. Eu nu doresc să plec din Moldova, aici vreau să rămân, vreau să-mi găsesc pur și simplu un post de muncă stabil.”

Europa Liberă: Mulți dintre prietenii Dvs se gândesc la plecare?

„Da, majoritatea.”

Europa Liberă: Cum pot fi ținuți tinerii acasă?

„Dacă vor avea de lucru permanent, să știe că nu se va termina lucrul, cred că vor rămâne în Moldova, asta este marea problemă a tinerilor.”

Iuri Solovei va trebui să ajungă la Edineț ca să voteze. Ar fi vrut ca autoritățile să aibă mai multă grijă de studenții care nu întotdeauna au bani de buzunar ca să ajungă la secțiile de votare.

Iuri Solovei
Iuri Solovei

Europa Liberă: În turul I de scrutin au fost foarte puțini tineri la vot. Prin ce se explică asta?

„Că sunt dezamăgiți în politică, asta e. Noi nu putem să-i convingem, ar trebui să ne convingă candidații, și nu doar pe tineri, dar întreaga populație să iasă la voi. Noi ieșim cu speranța că ceva o să se schimbe.”

Autoritățile au încercat să ușureze procesul de votare, deși au spus că aveau mâinile legate de legile care nu permit schimbarea regulilor în timpul jocului. Persoanele cu dizabilități locomotorii pot solicita transport gratuit şi la turul II de alegeri. Administrația universității de medicină „Nicolae Testemiţanu” a anunțat că studenţii şi rezidenţii anului I vor putea merge la vot pe banii universităţii. Iar moldovenii care studiază peste Prut pot merge fără plată la oricare secție de vot din România.

Studenta la facultatea de economie Tatiana Bounegru spune că iese la vot la fiecare scrutin, obicei devenit o tradiție de familie.

„Până acum sinceri să fim, am avut președinți care nu au făcut nimic. Oricine n-ar câștiga ar trebui să facă o schimbare mare, ca tinerii și toată populația să încerce să mai creadă în ceva și să mai spere.”

După părerea tinerei, alegerile sunt una dintre puținele șanse de a cere socoteală de la politicieni și ar fi greșit să ratezi această oportunitate.

Un cetățean conștiincios nu are nevoie să fie convins de importanța participării la vot, mai greu e să decizi pentru cine vei vota, spune Aleksandr Condrațchi, masterand în business și administrare.

„Deloc nu mă simt important în această țară. Guvernanților nu le pasă de tineri, sunt ocupați doar de jocurile puterii. Toți fac față că vor să ne intre în voie, dar asta se întâmplă doar înainte de alegeri, după care uită de toate promisiunile. E amuzant să vezi câți bani au fost cheltuiți în campania electorală, după care unii și-au scos candidatura. Bani aruncați în vânt, e de râsul găinilor.”

Aleksandr Condrațchi
Aleksandr Condrațchi

Studenta la facultatea de drept Stela Stiș spune că niciunul dintre candidaţi nu-i convine in proporţie de suta la suta, da va vota răul cel mai mic. Dacă va câștiga un președinte care nu promovează democrația, afirmă că nu mai vede rostul să rămână în Republica Moldova.

„Trebuie [de votat] pentru că de asta depinde viitorul țării. Dacă n-o să votăm noi, va vota cineva pentru noi, cu asta și ne-au convins că trebuie să participăm și noi la viitorul acestei țări.”

Europa Liberă: Ce schimbări așteptați?

„Schimbări totale să fie, vreau total altă clasă politică, alți oameni la guvernare. Parcursul european e un plan bun, dar nu se face nimic ca să se realizeze acest plan, de asta vreau schimbări.”

Ambii candidați la prezidențiale au îndemnat susţinătorii să participe neapărat la vot pe 13 noiembrie. Au apărut și o serie de inițiative comunitare cu ajutorul cărora cetățenii pot să găsească transport dacă sunt nevoiți să voteze într-o localitate mai îndepărtată.

XS
SM
MD
LG