Linkuri accesibilitate

Intrarea în vigoare a acordului istoric de la Paris pentru combaterea încălzirii globale


Astăzi intră în vigoare, începând din insulele Pacificului de Sud, acordul istoric de la Paris pentru combaterea încălzirii globale, convenit în 2015. Înțelegerea prevede menținerea încălzirii medii globale sub nivelul de 2 grade Celsius față de epoca pre-industrială. Intrarea în vigoare a înțelegerii încă de anul acesta a devenit posibilă după ce ea a fost aprobată de cei mai mari poluatori ai lumii, Statele Unite și China. Părerile despre impactul practic al acordului sunt împărțite, unii spunând că vine prea târziu și își propune prea puțin. Chiar ieri, ONU a spus că emisiile de gaze de seră în 2030 vor fi mult peste nivelul necesar atingerii obiectivului principal al tratatului.

XS
SM
MD
LG