Linkuri accesibilitate

„Lupta între a transforma R.Moldova într-o gubernie rusească sau a-i da o perspectivă stabilă de stat ancorat în limitele jocului democratic” (ziare.com)


Valul de creșteri salariale și scăderi de taxe dispuse de Parlamentul de la București (Florin Budescu/România liberă).

Unele comentarii de la București merg pe ideea că, dincolo de amănunte, Igor Dodon trebuie pur și simplu învins. „Chiar dacă majoritatea parlamentară și guvernul rămân în funcție, ca și angajamentele de reforme, ca și nevoia de finanțare externă condiționată, totuși alegerea unui președinte prorus înseamnă instabilitate, izolare și presiune pe stoparea acestor reforme, ba chiar forțarea preluării de către socialiștii pro-ruși ai lui Dodon a puterii totale prin anticipate, dacă există oportunitatea în timp. De aceea trebuie stopat Igor Dodon”, scrie Iulian Chifu în Evenimentul zilei. Analistul crede că, în campania dintre cele două tururi, trebuie subliniate apăsat diferențele de viziune dintre cei Dodon și Maia Sandu. „Acest lucru poate să facă diferența în zguduirea societății și trezirea la realitate a celor ce-și doresc reforme și acces egal la oportunități, justiție egală și corectă și combaterea corupției ”.

Alexandru Damian, care apare contributors.ro cu un text preluat după europuls, nu exclude ca Sandu să primească voturi chiar din direcția lui Vladimir Voronin, care îl consideră pe Dodon un trădător. Teoretic, consideră autorul, „bazinul electoral al Maiei Sandu este [...] mai mare decât cel al lui Igor Dodon. Aici putem include imensul bazin electoral al Diasporei care a votat în proporție de 75,6% în favoarea sa, dar și bazinul 18-25 ani cu o prezența mai mult decât modestă în primul tur”.

Politicianul Eugen Tomac, președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară, se exprimă pe site-ul ziare.com. Pentru că „se duce lupta între a transforma R.Moldova într-o gubernie rusească sau a-i da o perspectivă stabilă de stat ancorat în limitele jocului democratic”, „cetățeanul neimplicat și dezamăgit [...] va conștientiza că votul din 13 noiembrie nu este pentru Maia Sandu, ci este [...] necesar pentru a evita un dezastru”.

În Adevărul, Cristian Unteanu încearcă să descrie capcana politică în care ar putea să cadă Europa: recursul Rusiei la ideea „autodeterminării popoarelor”. În general, principiul este legat de o faimoasă formulă din 1918 a președintelui american Woodrow Wilson: De acum înainte, popoarele nu vor mai putea fi guvernate decât în funcţie de propriul lor consimţământ". „Interpretat à la lettre, [acest principiu] scrie Unteanu, a dus deja la rescrierea frontierelor şi [...] poate detona relativ uşor în interiorul statelor membre ale Uniunii Europene” (vezi Crimeea). Rusia alimentează mişcările autonomiste şi independentiste din sânul minorităţilor etnice ruse, care trăiesc în Moldova, Ucraina, Ţările Baltice, Georgia și nu numai. E greu de crezut că în Europa s-ar apuca cineva să reacționeze prin forță, în cazul unor referendumuri de separare, fie ele și ilegale.

Analiști economici au fost consultați de Florin Budescu pentru România liberă, în legătură cu valul de creșteri salariale și scăderi de taxe dispuse de Parlamentul de la București. Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, atrage atenția că deja și fără ele deficitul bugetar al României era calculat la 3% pentru anul viitor. În noile condiții, ar trece de 4%, ceea ce este inacceptabil, conform angajamentelor ca țară membră a Uniunii Europene. „Ce se întâmplă acum, declară Gabriel Biriș, îmi aduce aminte de 2008. Politicienii au uitat că e foarte rău să promiţi și să nu livrezi. Este imposibil să iei înapoi ce ai dat. La anul, când va trebui făcut bugetul, vor trebui mărite niște taxe”. S-a evocat deja un set de legi care, de fapt, ar interzice asemenea măsuri cu șase luni înainte de alegeri.

XS
SM
MD
LG