Linkuri accesibilitate

Șocant încă pentru unii nostalgici impenitenți, trebuie spus clar că experimentul comunist, oriunde a fost testat, a însemnat încercarea de a forța cursul istoriei, întemeiată pe o religie seculară cu pretenții de salvare, de izbăvire, aici și acum. Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate părea o imensă absurditate, o rătăcire nesăbuită, o demențială aventură politică: construirea unui organism politic social perfect controlat, în care individul nu este altceva decât, vorba lui Arthur Koestler, o „ficțiune gramaticală”. Justificarea a fost mereu acea formulă cinică: „Nu se poate face omletă fără să spargi ouă”. Dar cum scria marele filosof liberal Isaiah Berlin, toți am văzut ouăle sparte, nimeni însă nu a văzut omleta. Unul dintre primii care au explorat și au denunțat abisul etic al bolșevismului a fost Panait Istrati. Au urmat atâția alți eretici și apostați, revoltați, bulversați, dezgustați de infamia comunistă. Din nefericire, lecțiile istoriei nu îi conving pe cei care continuă să cultive resentimentul social și să aștepte extatic venirea Mileniului marxist.

Este interesant și cât se poate de grăitor faptul că formațiuni politice care nu se jenează să se intituleze partide comuniste (în Rusia, Grecia, Franța, Republica Cehă) s-au năpustit cu furie împotriva condamnării simultane a comunismului și fascismului. Lipsa de pudoare a comuniștilor de ieri și de azi, obscenitatea comportamentelor lor politice, nu mai trebuie dovedită. În ce-i privește pe comuniștii greci, se cer puse anumite accente. Conducerea PC din Grecia, dar și mii de refugiați din perioada Războiului Civil, s-au aflat timp de decenii în România. Există de-acum o întreagă literatură privind eforturile acestor staliniști de a crea în țările sovietizate (și în primul rând în România), în anii ’50, un fel de „democrație populară” în exil. Au avut loc arestări, execuții, înscenări (menționez cartea lui Dominique Eudes, Les Kapetanios, despre persecutarea și chiar lichidarea diverșilor nonconformiști din partid, foști lideri ai rezistenței antifasciste). La ora actuală, comuniștii greci, înțepeniți în ruginitele dogme bolșevice, sunt campionii antiamericanismului, demonizează globalizarea și atacă pe toate căile structurile NATO și UE. Unii dintre ei s-au născut și s-au aflat mult timp în România și știu prea bine în ce a constat sistemul minciunii, delațiunii generalizate și al persecuțiilor în masă. Cunosc cel puțin un caz - este vorba de un fost coleg de liceu care apoi a fost europarlamentar și a jucat un rol important în acel partid - care a citit la timp tot ce trebuie citit privind crimele comunismului. Din păcate, comunismul a mizat întotdeauna pe orbire etică. Or, mai exact spus, atuul său a fost, în plan psihologic, disponibilitatea umană pentru autosugestie. Emascularea fibrei morale din individ, nimicirea a ceea ce poetul polonez Aleksander Wat numea omul interior, devotamentul pentru o idee presupus măreață, a fost substratul pervers al iluziei comuniste. Nu există o grandoare istorică a comunismului, orice ar fi afirmat iluminatul dialectician leninist Georg Lukács, tot așa cum, orice ar fi scris într-un moment de întunecare a rațiunii Martin Heidegger, nu există o grandoare istorică a nazismului. Camerele de gazare și Gulagul nu au nimic grandios în ele, sunt expresia demonismului absolut.

Același lucru poate fi spus despre PC al Federației Ruse. Este vorba de o formațiune întemeiată pe nostalgie pentru autoritarismul despotic al stalinismului. În mitologiile salvaționiste ale comuniștilor ruși se întâlnesc mareșalul Jukov, cosmonautul Iuri Gagarin, super-performantul muncitor Alexei Stahanov, balerina Galina Ulanova, actrița de film Liubov Orlova și, de ce nu, clovnul Oleg Popov, înfrățiți sub semnul idealizării luptei „pentru fericirea poporului”. A fost de fapt vorba de o imensă mascaradă, de o înșelătorie globală, de distrugerea sistematică a milioane de vieți omenești pentru clădirea a ceea ce s-a probat a fi un colosal eșec social și economic. Doctrina putinistă, atâta câtă este, se declară anticomunistă, dar este de fapt îndatorată unor mitologii similare, aceluiași sincretism ideologic în care național-bolșevismul se îngemănează cu autoritarismul etatist.

Costurile umane ale utopiei impuse de comuniști sunt înspăimântătoare. Biografia lui Mao apărută în 2004 începe cu următoarele cuvinte: „Mao Tse-tung, care timp de decenii a deținut puterea absolută asupra unui sfert din populația lumii, a fost responsabil pentru mai mult de 70 de milioane de morți în timp de pace, mai mult decât orice alt lider în secolul douăzeci” (Jung Chan și Jon Halliday, The Unknown Mao, New York, Knopf, 2004, p. 3). Scriu aceste rânduri și tot nu-mi vine să cred: cum a fost posibilă această prăbușire într-o barbarie fără limite? Cum mai poate cineva să conteste legitimitatea condamnării comunismului? Iată însă că se poate și tocmai de aceea trebuie mereu reamintite lecțiile însângeratului secol al ideologiilor radical-revoluționare. Trebuie să ne opunem uitării. Crimele nazismului și ale comunismului, inspirate de pseudo-rațiuni ideologice, au fost expresia unei înjosiri fără precedent a condiției umane. Lagărele de concentrare, Kolyma și Auschwitz, experimentele diabolice gen Pitești, nu au avut loc în chip întâmplător. Au fost planificate de indivizi în carne și oase, convinși că servesc o cauză eroică.

Pretinzând că realizează Raiul pe pământ, voindu-se o doctrină a salvării (o soteriologie), o paradigmă redemptivă, comunismul, acest mesianism secularizat, axiofob, noofob și mnemofob, a sacrificat milioane de vieți omenești pe altarul unei utopii perverse. Cifra de 100 de milioane de victime (morți), avansată în Cartea Neagră a comunismului, apărută în 1997, se dovedește acum una minimalistă. Doar Marea Foamete din China maoistă, rezultată din strategia delirantă a „Marelui Salt”, a dus la moartea a peste 45 de milioane de oameni. Dar costurile utopiei privesc și distrugerea, vătămarea destinelor, deportările, îndoctrinarea imbecilizantă, anihilarea statului de drept, a economiei de piață, acțiunile sistematice de obliterare, confiscare și desfigurare a memoriei, suprimarea persoanei morale și a persoanei juridice (v. Hannah Arendt, Originile totalitarismului). Utopia s-a numit Kolyma, Magadan, Norilsk, Karaganda, Katyn, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Pitești, Sighet, Aiud, Râmnicu-Sărat, Gherla, tot atâtea stații ale genocidului. Aceste lucruri trebuie repetate mereu, informațiile trebuie diseminate, analizele trebuie adâncite, documentele trebuie publicate pentru a ține piept ofensivelor celor care, convinși că anticomunismul este o iluzie, ar dori să testeze din nou „ipoteza comunistă”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG