Linkuri accesibilitate

Alina Russu: „Vom avea în orele următoare o participare mai activă a diasporei în scrutinul prezidențial”


Cu aproape trei ore înainte de încheierea scrutinului, datele arată că 1,3 milioane de moldoveni s-au prezentat la urne.

La conferința de presă de la ora 16.00, președinta CEC, Alina Russu a declarat valabile alegerile prezidențiale. Participarea la vot depășind pragul de validare de o treime din numărul total al alegătorilor.

Cu aproape trei ore înainte de încheierea procesului de votare în ţară, datele privind prezenţa la vot arată că au votat peste 1,3 milioane de alegători. Ceea ce reprezintă peste 45 la sută din numărul total al celor înscrişi în listele electorale.

Pentru comparaţie, la scrutinul parlamentar din 2014, rata de participare a fost de peste 57 la sută. Iar la precedentul scrutin în care preşedintele a fost ales prin vot direct, cel din 1996, au participat la vot peste 68 la sută din alegători. La alegerile prezidențiale de acum 20 de ani, la fel ca şi în cele actualele, sunt 9 pretendenţi la fotoliul de preşedinte.

Datele CEC arată că cei mai activi alegători sunt vârstnicii, iar cei mai pasivi sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Peste 3,500 de alegători din stânga Nistrului şi-au exercitat dreptul la vot până la ora 16.00.

Reamintim că pentru cetăţenii din regiunea transnistreană au fost amenajate 30 de secţii de votare în dreapta Nistrului.

Spre deosebire de alţi ani, alegătorii din regiunea transnistreană nu au semnalat impedimente de circulaţie spre secţiile de votare. Membru CEC, Vladimir Şarban:

„În adresa CEC şi a Comisiei Unificate de Control nu au fost înregistrate situaţii ieşite din comun, ceea ce ne bucură. Sperăm că până la sfârșitul scrutinului nu vom avea parte de situaţii care să ne alerteze.”

Peste hotarele ţării, unde au fost deschise 100 de secţii de votare, au votat până la ora 16.00 peste 35 de mii de alegători.

Cei mai mulţi cetăţeni moldoveni, peste 12.000, au votat în Italia. De două ori mai puţini au votat în România. În Rusia au votat aproape 3.500 de oameni. În primele ore ale dimineţii la Moscova s-a înregistra cea mai înaltă prezență la vot. O participare mai activă a diasporei se aşteaptă spre seară a spus președinta CEC Alina Russu:

„Ținând cont de diferența de fuse orare dintre Republica Moldova şi ţările în care au fost deschise secţiile de votare constatăm că vom avea în orele următoare o participare mai activă a diasporei în scrutinul prezidențial.”

CEC nu a constat, până la ora 18.00, nereguli grave şi nu a primit nici o contestaţie din partea concurenţilor electorali.

CEC va prezenta rezultate preliminare ale scrutinului luni dimineaţa. Datele vor fi agregate pe parcursul nopţii şi vor putea fi urmărite în timp real pe site-ul instituţiei.

XS
SM
MD
LG