Linkuri accesibilitate

„Există voci care spun că de noul președinte va depinde vectorul politic al țării”  


Revista presei internaționale despre alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

„Alegerile prezidențiale din Republica Moldova - o bătălie geopolitică dintre Federația Rusă și Uniunea Europeană” - acesta e titlul unui material publicat pe site-ul biroului ucrainean al agenției ruse de știri RIA Novosti. Citez: „împuternicirile președintelul sunt, de fapt, destul de modeste. [...] Cu toate acestea, există voci care spun că de noul președinte va depinde vectorul politic al țării.”

Într-o analiză politică publicată pe site-ul Gazeta.ru, jurnalistul rus Aleksandr Rîbin afirmă că scrutinul electoral nu se va sfârși astăzi. După părerea lui, niciun candidat la președinție nu va putea aduna voturile a 50% din alegători, necesare pentru a câștiga fotoliul din primul tur. „Politologii spun că în Republica Moldova, comparativ cu Statele Unite sau Rusia, societatea e extrem de politizată, mai ales pe criterii regionale”, scrie jurnalistul rus.

Jurnalista Olga Tanas scrie pentru publicația americană Bloomberg că alegerile prezidențiale au loc în contextul unei crize economice grave, cauzate de furtul bancar de un miliard de dolari. Citez: „Frauda a costat țara a opta parte din Produsul Intern Brut. Autoritățiel s-au văzut forțate să caute ajutoare externe pentru a evita falimentul și să cedeze cerințelor protestatarilor de a reveni la alegeri prezidențiale directe.”

Scandalul de corupție a prejudiciat semnificativ credibilitatea țării în fața partenerilor externi, se mai menționează în articol. „Semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internațional e cheia care va deschide ușile spre vărsările de bani din partea Uniunii Europene și a Băncii Mondiale”, scrie jurnalista.

Viața politică a Republicii Moldova este tumultoasă, iar aceste alegeri nu sunt o excepție, așa începe o analiză publicată pe site-ul Eurasia Review. Expertul Reggie Kramer de la Institutul american de Cercetare a Politicilor Externe scrie: „Europa privește Moldova ca pe un zid împotriva agresiunii rusești, pe când Rusia pare să încerce să împiedice orientarea țării spre Occident, pentru a-și păstra distanța de la blocul NATO.”

Rezultatul acestor alegeri vor avea consecințe importante geopolitice, după părerea lui Kramer. „Oricine va câștiga, e posibil ca linia ce divizează sferele de influență ruse și europene să se încline. Rămâne de văzut în favoarea cui”, conchide expertul.

XS
SM
MD
LG