Linkuri accesibilitate

Participare activă la vot în satul Varnița

Corespondenta noastră Liuba Șevciuc transmite că la cele două secții din satul Varnița, unde votează cetățenii moldoveni din stânga Nistrului, se înregistrează o rată de participare foarte mare. Şefa uneia dintre secţii, Tatiana Druc, spune că oamenii participă la vot mult mai activ decât în anii precedenţi şi există riscul ca buletinele de vot să se termine. De exemplu, la secţia de votare numărul 41, sunt doar 3.000 de buletine de vot, iar până la ora 10.00 deja au votat peste 500 de persoane. Această situaţie are loc din cauza că nu au fost întocmite liste de bază ale alegătorilor. Respectiv, toţi cei care au viză de reşedinţă în regiunea transnistreană pot veni să-şi exercite dreptul de vot la aceste două secţii din satul Varniţa, deschise special pentru persoanele din stânga Nistrului.

16x9 Image

Tamara Grejdeanu

Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG