Linkuri accesibilitate

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă și, astăzi, cu Valentina Basiul.

Într-un top făcut de Organizaţia Internațională a Viei şi Vinului, Republica Moldova se află pe locul 20 în lume după producția de vin. Dar faima vinului pentru ţară se referă nu numai la licorile produse în fabrici, dar şi la cele făcute în gospodăriile casnice, aşa cum le place să se laude ţăranii din zonele viticole. Tradiţia spune că este de neconceput ca un oaspete să treacă pragul localnicilor şi să nu fie servit cu un pahar de vin. Mândria de a-şi lăuda produsul făcut toamna poate duce uneori la abuzuri. La acest sfârşit de săptămână discutăm despre faima şi dauna vinului.

La Cojușna
La Cojușna

La Cojuşna, raionul Străşeni, până nu demult a existat o fabrica mare de vinuri şi o podgorie. Plantațiile de vie le-au revenit țăranilor în cadrul programului „Pământ”, iar vinăria şi-a schimbat de câteva ori patronii, în cele din urmă a şi falimentat. Am întrebat sătenii întâlniți ocazional ce reprezintă pentru ei vinul şi cine îl mai produce la Cojuşna.

„Moldova fără vin, de pildă, e ca Italia fără pizza, fără spaghete. Dacă nu ar fi vinul, ar fi tare greu. Şi aşa nu e uşor de trăit în Moldova. O babă, de pildă, şi un moşneag au vreo 50 de ari de vie, de bine, de rău, şi-au făcut o tonă de vin. Pensiile sunt mititele, gazul e scump. Dacă are o tonă de vin, îl dă cu zece lei litrul şi mai face pentru ceea, pentru cealaltă.”

La Cojușna
La Cojușna

„Aşa am apucat de la părinţi că un pahar de vin la o sărbătoare, vine o sâmbătă, vine un praznic, să ai în gospodărie, să nu te duci cu cerutul. Înainte ziceai că te duci cu cerutul. Eu puţin fac. Sunt singură. Băieţii au al lor. Anul acesta s-au cam uscat strugurii, a fost o ploaie mare şi s-a uscat. Vreo 200 de litri, pentru mine îmi ajunge, cât voi mai da la băieţi, când vin: „Mamă, dă o garafă...”

„Cât? Două barele.”

Europa Liberă: Aceasta cât e? E mult, e puţin pentru gospodăria dumneavoastră?

„E mult, dacă noi nu bem.”

Europa Liberă: Şi ce faceţi cu vinul?

„Când mai vine vreun oaspete, îl cinstim, dar aşa nu. La sărbători, când vând.”

„Nu am făcut, dacă nu a rodit via. Din partea ploilor a avut nevoie.”

Europa Liberă: Aveţi rezerve de anul trecut? Cum vă veţi descurca?

„Nu avem.”

„Noi trăim mai rău, de 100 de ori mai rău ca la oraş, când noi toate celea trebuie să cumpărăm tot de la oraş.”

„La noi de când e Moldova aşa-i. Toţi aveau beciurile pline. Şi acum se ocupă, dar mai puţin, parcă. Omul, dacă are vin, bea unul-două pahare. Sunt şi de aceştia, mă rog, care o întrec şi sunt dependenţi tare. Dar e normal să bei unul-două pahare de vin, nu strică.”

Europa Liberă: La Cojuşna se bea mult vin?

„Mult, puţin, nu ştiu cum să spun. Fiecare gospodar are vin. Se bea normal.”

„În cantităţi mari el dăunează, ca orice băutură spirtoasă. Dar în cantităţi mici, un pahar dimineaţa şi un pahar seara, înainte de somn şi omul acela va trăi până la adânci bătrâneţi, 80, 90, 100 de ani.”

„Eu singurică nu servesc şi îi sfătui şi pe ceilalţi să fie cu mintea limpede. E mai bine când lumea nu bea, când sunt treji, altfel gândesc.”

Europa Liberă: Daţi de înţeles că se face abuz?

„Da. Şi când vezi ce se petrece, te doare sufletul pentru aşa oameni.”

Europa Liberă: Totuşi, aici sunt foarte multe vii. Sau au fost cândva.

„Au fost. Acum nu prea sunt. Au rămas neîngrijite, pe urmă s-a pierdut totul.”

Europa Liberă: Matale cât vin ai făcut anul acesta?

„Eu vin defel nu am. Dar sunt la noi zavoade [fabrici] care fac vin diferit. Pământ am, dar l-am făcut pământ arabil. Mai bine arabil. Nu-mi mai trebuie mie vin. Vin găsim peste tot locul. Nu dovedesc.”

Europa Liberă: Şi când ai nevoie de vin, ce faci, unde mergi?

„Eu lucrez aici, acolo, beau câte un pahar de vin ori câte 50 de grame şi e mai bine. Toate chimicalele sunt scumpe, haragi trebuie, ba dă ploile, trebuie de lucrat, trebuie de prăşit. Crezi că e aşa de uşor? Nu. Şi la urmă nu ai niciun folos.”

Europa Liberă: Dar e mai ieftin să cumperi vinul decât să lucrezi?

„D’apu cum!”

„A fost o fabrică mare de vin. Câţi numai nu lucrau acolo. Undeva la vreo 300-400 de persoane cred că lucrau acolo, în afară de cantora lor, câţi erau.”

Europa Liberă: Ce s-a ales din fabrica aceea?

„Nici nu putem să vedem, că acolo e un gard şi înăuntru, am înţeles, nu e nimic. Totul s-a cărat noaptea, toate utilajele dinăuntru le-au târâit, nu ştiu unde le-au mai dus.”

Europa Liberă: Astăzi cine lucrează viile care au rămas?

La Cojușna
La Cojușna

„Dar care au mai rămas? Şi cu ce să lucreze viile celea, dacă nu e nimic într-însele? Totul e pârloagă. I-au dat ţăranului pământ să-l ţie pe piept, dar i-au luat toate utilajele. Toate tractoarele ei le-au cumpărat, na, lucrează, ţăranule, dă-te în brânci măcar. Cum era înainte colhoz, avea şi omul şi avea şi statul. Dar amu au privatizat tot şi nu are nimic statul. Şi de unde să avem noi venit, de unde să avem buget, dacă ei au acaparat toate uzinele, toate fabricile şi cântă ciorile într-însele?”

Europa Liberă: Dar azi mai lucrează cineva viile?

„Da. Lucrează care poate. Care sunt peste hotare şi-au cumpărat câte un tractoraş. Eu am o bucăţică de vie, dar nu o pot lucra, că nu am cu ce. Dar să dau 15 lei pe ar şi am 20 de ari, apoi trebuie să dau pe arat, pe cultivat, apoi trebuie să plătesc să-mi lege via... Şi mai bine mă duc să cumpăr două kilograme de poamă şi le mănând. Nu pot să lucrez.”

Europa Liberă: Cultura aceasta de a consuma vinul este aici, la Cojuşna?

„Fiecare moldovean consumă la o petrecere, la o zi de naştere. Ştiţi cum e moldoveanul. Acela nu e moldovean, dacă cineva i-a intrat în casă şi nu l-a servit cu 100 de grame de vin. Înainte erau vii pe toate dealurile şi vinul era ieftin. Dar amu viile şed pârloage toate. De unde iau ei poama aceasta şi fac atâta vin? Şedeau maşini kilometri la rând ca să dea poama. Din ce fac ei?”

Europa Liberă: Adică, nu aveţi încredere că vinul ar fi calitativ?

La Cojusna
La Cojusna

„Eu, una, nici nu folosesc vin de aista. Că eu am lucrat la vinzavod [fabrica de vin], la care amu sunt, şi ştiu că acolo e anghidrid [anhidridă], chislata [acid] şi mai pun oleacă de zahăr şi poftim. Şi acum lumea să nu fie bolnavă? Vreţi să spuneţi că lumea înainte nu consuma vin? Consuma. Şi nu era atâta boală. Toţi cu ficatul bolnav. Dar de ce? Că beau zoi de aiestea. Dacă ar fi controlul mai strict şi lumea ar fi mai sănătoasă.”

„Tare bine era cu fabrica. Oamenii aveau de lucru, multă lume lucra acolo.”

„Înainte satul Cojuşna era primul pe toată Moldova cu vinul. Totul s-a fărmat, totul s-a destrămat.”

„Este vie. Dar de ce nu? Noi pe care o avem a noastră singuri o muncim.”

Europa Liberă: Mulţi spun că nu e convenabil, că sunt multe cheltuieli şi mai bine se duc şi cumpără vinul.

„Pe unde e convenabil, pe unde nu, dar trebuie să-l lucrăm, dacă avem pământ. Dacă nu am avea pământ, nu am mânca.”

La Cojușna
La Cojușna

„Şed pârloagele, mori de milă la toate dealurile, ce colhoz bogat a fost colhozul acesta al nostru şi au rămas buruieni numai. Nu are cine să lucreze. Tineretul nu lucrează, că nu-i. Şi educaţiile acestea, cum e liber, că ei nu au voie să lucreze, nu ai voie să-i impui, nu ai voie să-i baţi, nu ai voie să le faci nimic... Tineretul acesta nu vrea să lucreze la pământ, că e foarte greu. Eu am lepădat o pârloagă, de atât că eu cât am putut am lucrat, dar mai mult nu pot.”

Europa Liberă: Dar matale ai lucrat la fabrica de vin?

„Am lucrat la fabrica de vin tare multă vreme în urmă. ​Şi amu s-a apucat de lucrat serios, dar o bucată de vreme, când nu puteau încărca nicăieri, atunci era foarte greu. Amu iar s-a ridicat calitatea vinului şi au început să-l încarce. Şi au multe sorturi de vinuri care se întreabă. Mai ales, au mare însemnătate vinurile roşii, fiindcă ele şi pentru sănătatea omului sunt folositoare într-o cantitate mică, undeva 50 de mililitri înainte de mâncare. Vinurile albe, care sunt cu acrimea mare, se folosesc pentru producerea divinului. Amu se numeşte divin, atunci noi îl numeam coniac. Trebuie numaidecât şi mâncarea să fie potrivită, la carne, de pildă, vin roşu, vinurile albe merg mai mult la brânză. Dar dacă nu e mâncarea potrivită, atunci e greu, organismul nu poate îndura atâta băutură.

La Cojușna
La Cojușna

Dar cel mai greu s-a primit aceea, fiindcă, în afară de vinuri, au început tare să folosească berea, rachiul. Nu pot răspunde de calitatea la aceste produse, dar am în vedere amestecătura, ele sunt tare rele pentru sănătate. Şi vinurile trebuie să fie curate. Am înţeles că au început să lucreze mai curat, mai ales întreprinderile care încarcă în Europa, că Europa repede îi prinde dacă pun zahăr. E bine să mai lucrăm cu oamenii cumva. Dacă am lucra cu dânşii poate nu vom avea atâţia bolnavi.”

***

În timp ce oamenii întâlniți la Cojuşna, Străşeni, deplâng destrămarea colhozului, care a dus inclusiv la migraţia sătenilor şi abandonarea viilor, la Nisporeni profesorii Şcolii profesionale încearcă să-i atragă pe tineri în agricultură şi chiar să schimbe mentalităţi. În urmă cu trei ani aici a fost deschisă o nouă specialitate – viticultură şi vinificaţie. Şcoala are o plantaţie proprie şi o fabrică de vin, unde elevii aplică în practică ceea ce li se povesteşte la ore. În fiecare an studiază circa 20 de tineri din raioanele Nisporeni, Ungheni, Hâncești şi Călărași. La început au fost doar băieţi, acum sunt şi fete.

„Eu am ales această meserie, deoarece, după ce voi termina şcoala profesională, să înfiinţez o companie cu producerea vinurilor.”

Europa Liberă: Mulţi tineri fug de la muncile agricole. Tu de ce crezi că acesta e drumul tău?

„Eu cred aşa, pentru că foarte mulţi acum au plecat în străinătate şi, pentru a-i readuce înapoi, trebuie să înfiinţăm ceva. Şi pentru aceasta voi avea nevoie de ajutorul statului. Întâi şi întâi de toate, va trebui să am proiectul.”

Elevi la Școala profesională Nisporeni
Elevi la Școala profesională Nisporeni

„Am terminat clasa a IX-a şi nu am vrut să mă duc la liceu, am vrut special să vin să-mi fac o profesie, să pot să-mi deschid propria mea afacere, să pot să-mi fac banii mei la mine acasă, nu peste hotare. Voi încerca să rezist peste toate problemele.”

„Voi termina şcoala. După încă nu m-am gândit ce să fac. Dacă voi găsi la vreo fabrică de lucru, mă voi angaja şi voi lucra. Când am venit la şcoală, nu prea eram cointeresat, dar pe parcurs interesul a fost din ce în ce mai mare. Să ai teren şi să ai bani cred că tot cum fac şi alţii cu banca, cu credite.”

„Am vrut să încerc o meserie mai nouă.”

Europa Liberă: Aceasta e meserie nouă?

„Alte domnişoare din oraş nu prea s-ar trage la aşa meserie. Cum acum facem practică cu tractorul, nu cred că s-ar trage orice fată la aşa ceva. Îmi place foarte tare. Tata meu este agronom. Cum erau mai înainte metodele de efectuare a tăierii, acum, când am fost şi i-am arătat tatălui meu, a spus că el aşa ceva încă nu a văzut. I-am spus: „Eu am studiat şi îţi arăt un mod nou de plantaţie, ca să crească viţa sănătoasă”. Sunt mulţi care comit foarte multe greşeli. Depinde şi de butuc, şi de forma pe care trebuie să i-o dai, ca să aibă o roadă normală. Nu trebuie să fie butucul nici chiar supraîncărcat, nici fără nimic. Moldova este o ţară agricolă şi oamenii cu aceasta se mândresc.”

Profesoara Maria Cojocaru, Nisporeni
Profesoara Maria Cojocaru, Nisporeni

Profesoara Maria Cojocaru este cu câţiva ani mai mare decât elevii cărora le predă bazele antreprenorialului. Învață cu toţii din mers. În cadrul orelor simulează activitatea unei întreprinderi viticole, iar odată joaca de-a marketingul şi exportul a fost luată în serios de adresantul unui mesaj dintr-o ţară asiatică. Maria Cojocaru are şi câteva sfaturi pentru tinerii care se visează patroni:

„Sfatul meu clar că este să nu aplice direct la o bancă pentru că banca impune în sine şi nişte responsabilităţi. Dar în prezent tinerii au multe oportunităţi, cum ar fi participarea la diferite proiecte de granturi. Nu tot ceea ce dorim putem să realizăm. Şi trebuie să analizăm bine, înainte de a iniţia o afacere, să vedem care sunt riscurile în această afacere, mai ales în domeniul agricol. Pentru că sunt foarte multe ce ţin de calamităţile naturale, de îngheţuri, de diferite boli ale viţei-de-vie. Ştim că acum s-au deschis oportunităţi spre Uniunea Europeană, dar Uniunea Europeană ne impune anumite standarde. Totuşi, cine doreşte şi cine are mare-mare încredere în sine reuşeşte.”

***

Producerea vinului în propria fabrică şi lecţiile de iniţiere a unei afaceri sunt atuurile Şcolii profesionale de la Nisporeni, spune directorul instituţiei Dumitru Lupei. Profesorul povesteşte că organizează ore şi pentru ţăranii de prin părţile locului sau fermierii, cum le zile el, pentru a-i ajuta să facă faţă vremurilor noi.

Dumitru Lupei, directorul școlii
Dumitru Lupei, directorul școlii

Dumitru Lupei: „Noi am venit cu nişte gânduri mai altfel. Ne-am propus să intervenim sau să ajutăm la o schimbare. Învăţământul sovietic nu prevedea pregătirea cadrelor de muncitori în domeniul viticulturii şi vinificaţiei. Erau numai instituţiile superioare care pregăteau şefi. Şi ne-am propus să schimbăm şi dogma aceasta că se poate de făcut numai pe cale industrială sau numai prin aceea că omul de rând, care deţine suprafeţe de teren sau o plantaţie de viţă-de-vie, putea face nişte vinuri care erau consumate de el însuşi. Dat fiind faptul că pe parcursul ultimelor decenii s-a distrus satul, noi ne-am propus să schimbăm această paradigmă, să instruim nişte oameni pe care îi numim apoi fermieri. Ca aceşti fermieri să pornească un ciclu de la cultivare la producere şi comercializare.”

Europa Liberă: Aţi dat drumul pe piaţa muncii la trei generaţii. Aveţi deja primele semnale că ceea ce v-aţi propus va duce la rezultate? Sau, totuşi, trebuie să treacă mult mai mult timp ca să fie aceste rezultate?

Dumitru Lupei: „Eu cred că timp încă va mai trece, dar primele rândunele sunt. Au fondat nişte firme proprii, să le spunem gospodării ţărăneşti, au plantaţia lor, unde produc struguri şi îi comercializează. Mai rău sau mai greu stau cu producerea vinurilor. Din motiv că produc acel vin de casă, care, tradiţional, noi l-am produs. Este evident că aceasta nu este de ajuns. Dar acum legislaţia ne permite să comercializăm şi vinul de casă, vinul ţărănesc, cum îl numim noi.

Nu se cunoaşte încă o piaţă de desfacere, nu este bine definită piaţa aceasta. Şi aici întâlnim multe impedimente. Noi le-am demonstrat că se poate de realizat printr-o unire a fermierilor în producerea vinurilor sau prin producerea unor vinuri de calitate. Un lucru care ne rămâne de făcut este să-i şcolarizăm pe fermieri cum să facă aceasta, cum să-şi organizeze această gospodărie şi care sunt oportunităţile.”

Europa Liberă: Aţi vorbit despre colectivismul din perioada sovietică. Pe de altă parte, vorbiţi şi despre asocierea fermierilor. E un paradox, de fapt.

Dumitru Lupei: „Nu putem compara colhozul, care era pe vremuri, şi asocierile de care vorbim noi acum. Noi nu vorbim de o asociere unde să fie o dirijare. Ne referim la asocierea oamenilor. Noi mergem şi în Europa. Prin activitatea noastră am contribuit şi am organizat în raionul Nisporeni câteva asociaţii de viticultori. Am întâlnit foarte multe deficienţe la început, că oamenii nu cunoşteau teme de asociere – cum eu cu el? Şi când le-am dezvoltat...

Dumitru Lupei
Dumitru Lupei

Să luăm un simplu lucru, procurarea de chimicale pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Le-am zis: „Oameni buni, ţie îţi trebuie pentru plantaţia ta, să presupunem, un kilogram, iar ţie îţi trebuie două kilograme. Le luaţi în cantitate redusă. Cât plătiţi? Dacă veţi cumpăra în asociere o cantitate mai mare, cât va costa? Al doilea, dacă fiecare dintre voi, care aveţi plantaţii megieşe, veţi lupta cu aceleaşi boli şi dăunători cu unele şi aceleaşi chimicale va fi mai uşor de combătut”. Deci, prin asocieri nu se au în vedere acele colhozuri care ne impuneau lucrul în comun. Sunt asocieri de realizare a lucrărilor.

Apoi au început să se gândească cum să mecanizeze procesele, dat fiind faptul că şi forţa de muncă a dispărut, migraţia socială care are loc şi îmbătrânirea populaţiei. Oamenii s-au asociat, au cumpărat un tractor şi lucrează cu el. Şi le ajunge acest tractor să-l gestioneze la toată capacitatea lui. Pe când alţii şi-au făcut pentru o suprafaţă mică de un hectar sau mai puţin, şi-a luat tractorul lui care apoi mai mult de jumătate de an stă degeaba, dar în care a investit o grămadă de bani. Toate aceste lucruri elevii le învaţă la şcoală. Sarcina noastră principală a fost şi este de a dezvolta micul business în agricultură.”

Europa Liberă: Pe lângă rolul educativ pe care îl are fabrica aici, la şcoală produceţi un vin. Îşi propune această fabrică să fie exemplu?

Dumitru Lupei: „Când am pornit cu ideea să facem o secţie de producere, mulţi ne-au numit utopişti. Puţini oameni au venit în ajutor să susţină ideea aceasta. Fiindcă nu-şi închipuiau că se poate de realizat aşa ceva, din punct de vedere al producerii, din punct de vedere didactic. Noi le-am mulţumit tuturor că

La noi, la moldoveni, este o invidie sau dacă văd la vecin vreau să fac mai bun...

nu ne-au încurcat şi am realizat. Când am plantat prima plantaţie de vie intensivă, m-am adresat la agronomi cu experienţă. Toţi au spus că este o nebunie. La noi, la moldoveni, este o invidie sau dacă văd la vecin vreau să fac mai bun. Pe aceasta am contat şi noi. Şi au început să planteze plantaţii de vie după tehnologia şi metoda pe care noi le-am propus. Omenii şi în ziua de azi sunt mulţumiţi. Chiar şi vinificatorii, fabricile de vin ziceau: „Jucaţi-vă şi voi acolo. Se poate să vă jucaţi. Învăţaţi-vă cum se face”. Noi le-am demonstrat că şi o fabrică mică poate face lucruri mari.

Dumitru Lupei
Dumitru Lupei

Primele vinuri pe care le-am făcut, când mergeam undeva să le comercializăm, mai nimeni nu voia să se uite la ele: „Voi v-aţi jucat acolo...”. Nimic. Am încercat să penetrăm piaţa autohtonă. Noi am mers la altă şmecherie, ne-am adresat la partenerii noştri de dezvoltare, ei mai organizau câte un dineu, mai aveau nişte prezentări, mai aveau nişte programe şi noi le-am oferit producţia noastră. Şi prin această filieră am început să fim cunoscuţi. Apoi îndrăzneala a crescut. Deja la concursurile internaţionale am fost apreciaţi şi oamenii au crezut în noi şi au crezut în aceea că se poate de realizat.

Deci, acea dogmă că numai asociaţiile mari pot produce vin s-a spulberat şi s-a înţeles că mulţi pot individual să facă vinuri de calitate. Aşa a apărut Asociaţia Micilor Producători de Vinuri. Noi avem un plan, mă gândesc că voi fi foarte împlinit, dacă voi vedea o reţea turistică vinicolă în Republica Moldova, ca fiecare regiune sau două-trei sate să aibă o minifabrică de producere a vinurilor, cu o gastronomie aleasă, specifică anume acestor localităţi, să vină lumea la noi să ne vadă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vă ocupaţi de educaţie şi vreţi să schimbaţi mentalităţi. Dar în sate există mulţi ţărani care fac vin, fac atât cât dă Domnul. Și după aceea, de nevoie, îl beau. Şi aşa a ajuns Moldova nu numai să aibă faima vinului, în general, dar şi a celor care consumă.

Dumitru Lupei: „Da, aceasta este la noi, fiindcă cea mai mare mândrie a fiecărui moldovean e să se laude că are un beci şi în el are vin. Şi la televizor arată și artişti mari care se laudă că au beci. Ne-am gândit şi asupra contextului acesta. Şi când am început să producem vinurile, am invitat experţi din Austria, din Germania, autohtoni. Ştiţi care a fost prima reacţie a fermierilor? „Bunelul meu a făcut vin, eu am făcut vin, tatăl bunelului tot a făcut. Și voi acum ne învăţaţi pe noi cum să facem vin”.

La școala de vtiticultură de la Nisporeni
La școala de vtiticultură de la Nisporeni

Noi cu răbdare am făcut primele cursuri şi le-am spus că sunt nişte cursuri pe care le oferim gratis. Le dăm nişte preparate chimice pentru combatere, cumva să-i motivăm să vină la lecţii. Şi cu încetişorul au venit, au ascultat şi nu au fost de acord cu procesul tehnologic pus de noi. Noi le-am spus: „Voi încercaţi şi pe urmă veniţi”. Şi după prima şcolarizare, prima toamnă care este, ei au mers să implementeze. Noi mergem pe la ei: „Spuneţi-ne cum faceţi?”. – „Daţi-mi pace, nu voi strica eu producţia, nu voi face”. Ceea ce am semănat noi a prins rădăcini abia peste un an. Mulţi şi-au cumpărat echipamente, zdrobitoare din Italia, vase, sună, întreabă câte ore să-l ţină. Vin, le prestăm servicii, măsurăm care este conţinutul de zahăr. Cu încetişorul, cu încetişorul oamenii înţeleg că, atunci când au cu cine se sfătui, au de cine întreba, este bine.

Carul s-a pornit din loc. Dacă înainte noi îi rugam, acum încep oamenii singuri să vină. Acum, după ce s-a terminat sezonul, începem cu un grup de 26 de oameni şcolarizarea fermierilor în vârstă. Ei vin şi vor să obţină certificat de viticultor şi, cu ajutorul acestui certificat, să aibă strugurele lui de origine, aşa cum cere acum legea, să poată produce și un vin. Da, el spune: „Eu sunt certificat în domeniu”. Sunt foarte mulţi. Şi mă bucură faptul că sunt şi foarte multe femei. Cursurile sunt contra plată. Este foarte greu. Oamenii maturi sunt conservatori în sufletul lor, câteodată influenţează și dezvoltarea businessului de familie, fiindcă el spune autoritar aşa. Dar cel mai tare influenţează necunoaşterea, neştiinţa. Şi atunci el nu are încredere în sine şi rămâne şi spune la sfârşit de recoltare: „Mulţumim de atâta. Dă, Doamne, şi la anul”. Aceasta e scuza noastră, a moldovenilor.”

***

Oricât de experimentați ar fi, producătorii casnici mai comit şi greşeli, este convins Ion Luca, preşedintele Asociației Micilor Producători de Vinuri. Una dintre proastele obiceiuri, spune Ion Luca, este tradiţia de a face vin cu apă şi zahăr.

Ion Luca
Ion Luca

Ion Luca: „Probabil că vine din timpurile când vinul era, totuşi, o marfă. Se producea vin pentru a fi vândut în cartier, în sat şi se câştiga un ban din aceasta. Şi pentru a avea mai mult, se adăuga apă şi zahăr, pentru ca dintr-o tonă de struguri să faci trei tone de vin. Dar în vinificaţia casnică sunt foarte mulţi gospodari care chiar fac nişte vinuri extraordinare. Şi sunt multe familii unde vinul se pune în capul mesei, atunci când vin oaspeţi, când este o ocazie specială. Din păcate, sunt şi altfel de situaţii.”

Europa Liberă: Acum, odată cu venirea iernii, mulţi oameni se apucă de servit vinul pe care l-au făcut, pe când în toată lumea există o altă tradiţie. Şi chiar sunt legende, am auzit la Nisporeni, că ce fel de gospodar dacă nu ai spălat butoaiele până la Anul Nou? Cât de periculos este vinul care e în proces să-l consumi acum?

Ion Luca: „În primul rând, trebuie să ne aducem aminte de pericolele nu ale consumului, dar chiar şi ale producerii. An de an, din păcate, în gospodăriile casnice mor oameni, pentru că nu respectă nişte reguli foarte simple, atunci când vinul este în fermentare. Şi, poate, nu e răspunsul la întrebare, dar, pur şi simplu, vreau încă o dată să aduc aminte cât de important este ca vinurile în condiţii casnice să fermenteze în spaţii deschise. Şi dacă se ia decizia să se facă fermentarea într-un spaţiu închis şi, cu atât mai rău, în spaţiu subteran, să se aibă foarte atent grijă de ventilare, să fie întotdeauna uşile, ferestrele deschise, pentru că în timpul fermentării se emană foarte mult CO2, care nu are gust, miros. El nu este toxic, el, pur şi simplu, substituie oxigenul şi, neavând oxigen necesar pentru respiraţie, se ajunge, din păcate, că an de an avem accidente letale. De aceea, cel mai simplu şi util instrument ar fi o lumânare care trebuie să ardă undeva prin preajmă şi, dacă lumânarea se stinge, acesta trebuie să fie primul indiciu că ceva nu e bine şi trebuie părăsită şi aerisită bine încăperea.

Ce ţine de consum, consumarea vinului cu moderaţie este absolut importantă şi, în special, atunci când vinul este încă în fermentare. Mustul, tulburelul nu se consumă ca vinul pe parcursul întregii seri, câteva pahare, ci se consumă doar pentru gust, pentru a-i simţi gustul dulciu, jucăuş şi atât. Nu se consumă pahar după pahar pentru că este un produs care se află într-un proces de schimbare dintr-o stare în alta. Undeva după o lună după ce vinul a fost fermentat, el deja este foarte bun pentru a începe a fi consumat.

De fapt, problema la mulţi producători casnici de vin nu este în felul cum îl produc, ci în felul cum îl păstrează. Ajungem la clasicul „mă duc cu un urcior până în beci şi aduc un urcior pentru mine şi pentru oaspeţii mei”, care, de fapt, este o crimă împotriva vinului, a acelui vin bun care s-a făcut în acea gospodărie. Luându-se un urcior din poloboc, azi unul, mâine unul, în poloboc se creează o pernă de aer care este inamicul numărul unu al vinului. Or, vinul produs în condiţii casnice, neavând niciun fel de conservant, în continuare se va dezvolta. Şi dacă are mult oxigen, în primul rând, procesul de oxidare începe imediat. Și acel vin în doar două-trei săptămâni devine, de fapt, un vin care nu se prea recomandă de a-l consuma.

De aceea, şi aceasta este una din sarcinile foarte grele ale tuturor vinificatorilor, vasele întotdeauna să fie pline. Nu se consumă câte un pic din vas, ci se consumă vasul în întregime. De aceea, noi, vinificatorii profesionişti, îmbuteliem vinul în sticle. E foarte benefic ca fiecare gospodar care ţine mult la vinul lui să încerce să strângă 100, 200, 300 de sticle, să împartă vinul din butoiul care se consumă la moment, dacă are mai multe butoaie în gospodărie, să treacă acel vin în sticle, să consume întâi din sticle. Și apoi să treacă la următorul butoi. Şi nu câte un pic din fiecare butoi, pentru că aşa strică tot vinul.”

Europa Liberă: PNUD Moldova a efectuat tot felul de cercetări şi a încercat să promoveze comerţul de vinuri, vinuri de calitate. Aceste eforturi dau rezultate sau persistă încă neîncrederea oamenilor gen vinurile din comerţ sau vinurile de fabrică conţin tot felul de substanţe, celebra anhidridă ş.a.m.d.?

De vorbă cu Ion Luca despre vin și buna sa conservare
De vorbă cu Ion Luca despre vin și buna sa conservare

Ion Luca: „Cu siguranţă, persistă aceste stereotipuri. Şi tot din timpul regimului sovietic se trag aceste păreri negative asupra unicului conservant care se foloseşte în industria vinicolă. Pentru că se adăuga, în neştire, nu la întreprinderile specializate vitivinicole, dar anume în vinificaţia casnică se adăuga, în neştire. Tot acest sulf, care este un conservant, se foloseşte la fructele uscate, se foloseşte la multe alte produse şi în vin nu este deloc mult. De exemplu, în fructele uscate este exponenţial mai mult sulf decât în vin. Și nimeni nu se teme de sulful din fructele uscate.

Toate vinurile produse profesional în Republica Moldova trec un proces de certificare şi de analiză foarte strictă de către laboratorul nostru central, Centrul Naţional de Verificare a Calității Producţiei Alcoolice. Și nu este nicio şansă ca un vin cu un conţinut prea ridicat de anhidridă sulfuroasă să ajungă în comerţ. Niciun vinificator nu are interes să facă acest lucru, pentru că ştie că nu va putea comercializa acest vin. Sunt norme foarte stricte care, de fapt, sunt internaţionale, pentru că, la urma urmei, noi mai mult vin exportăm decât vindem pe piaţa locală. Altceva e că, poate, un anumit vin nu este pe gustul unui anumit consumator. Aceasta şi este, poate, marea încurcătură.

Vinuri sunt foarte multe, diferite soiuri, diferite feluri, diferite tipuri şi nu înseamnă că fiecărui consumator îi va plăcea fiecare vin. Şi dacă nu i-a plăcut la un moment dat un anumit vin din anumit soi, din anumită recoltă, să nu mai cumpere, să încerce altceva. Dar nu înseamnă că producătorul a tăinuit ceva mai bun pentru export şi ceva mai prost a dat pe piaţa internă.”

Europa Liberă: Din 2014 este liber la export în Uniunea Europeană şi, totuşi, statisticile arată o uşoară creştere. De ce credeţi că se întâmplă astfel?

Ion Luca: „Piaţa deloc nu se dă uşor cucerită. Noi avem liber în sens că nu mai sunt cote. Noi exportam şi până la această dată şi cotele care erau, erau destul de mari, noi nu le îndeplineam nici pe acelea. Liberalizarea pieţei a venit ca un mesaj frumos politic de susţinere din partea Uniunii Europene, după cel de al doilea embargou care a venit în toamna anului 2013. Piaţa Uniunii Europene

Ne continuăm eforturile de a plasa vinurile noastre pe rafturile din Uniunea Europeană...

este cea mai complicată piaţă, din punct de vedere al vinurilor, pentru că aici sunt concentraţi cei mai mari producători de vin din lume, ţări cu o cultură vinicolă foarte ridicată şi cu producere foarte mare de vin. Noi oricum continuăm eforturile de a plasa vinurile noastre pe rafturile din Uniunea Europeană, pentru că există şi o putere de cumpărare destul de înaltă. Şi consumatorul din Europa tot îşi doreşte produse, să le zicem aşa, exotice, pentru că vinurile din Moldova pentru ei încă sunt produse exotice. În plus, mai este o problemă ce ţine de piaţa Uniunii Europene – preţul. Preţul vinului nostru, din păcate, este greu competitiv pe piaţa din Uniunea Europeană, pentru că vinul nostru e scump. Mulţi greşit cred că la noi forţa de muncă e ieftină, resursele energetice, poate, ar fi mai ieftine. Undeva e adevărat, dar noi nu trebuie să uităm de politica agrară comunitară, care constituie cam 60% din bugetul Uniunii Europene şi care, în mare parte, constituie subvenţii directe în agricultură. Iarăşi, ajungem la aceleaşi probleme care, de fapt, sunt problemele întregii economii.

Resursele financiare astăzi sunt foarte scumpe şi în Republica Moldova iei un credit cu o dobândă de 16-17% şi în Uniunea Europeană se iau cu 3-4%, încă o dată, vinul nostru devine scump. Din practica mea, noi mai uşor reuşim să ne plasăm vinurile noastre pe rafturile din Asia, decât în Uniunea Europeană. Din păcate, noi, totuşi, suntem un produs al unei şcoli, al unei universităţi şi, în mare parte, pe noi ne-au învăţat să producem şi nu să vindem. Noi suntem foarte buni în a produce şi, când ajungem la faptul să ne promovăm şi să ne vindem, mulţi, din păcate, cred că: „Eu am cel mai bun vin şi clar că se va vinde”. Nu este aşa. Şi noi abia, pas cu pas, încetul cu încetul, înţelegem ce e marketingul, promovarea, concurenţa. Şi concurenţa este foarte mare.

Noi abia acum am ajuns, în sfârşit, să conştientizăm faptul că avem nevoie de un brand de ţară. Şi cred că sectorul vitivinicol este un bun exemplu pentru

Avem nevoie de un brand de ţară ...

multe sectoare ale economiei noastre. Pentru că noi chiar ne-am unit, avem un Oficiu Naţional al Viei şi Vinului, care este un minister al vinului, dar un minister care este, de fapt, o iniţiativă public-privată, unde nu autorităţile dictează, ci reprezentanţii din sector. Acest oficiu în prezent este finanţat în totalitate din impozitele plătite de către vinificatori în Fondul Viei şi Vinului. Faptul că ne-am unit să ne promovăm este un mare pas înainte. Dar noi suntem la un început al începuturilor.”

Europa Liberă: Revenirea la soiurile tradiţionale şi la vinurile de cândva ar fi o plusvaloare pentru vinificatorii din Republica Moldova?

Ion Luca: „Cu siguranţă, da. Soiurile noastre autohtone sunt, probabil, cel mai mare şi cel mai puternic argument de promovare a vinurilor noastre. Pentru că în prezent piaţa internaţională caută autenticitate. Un Cabernet, un Chardonnay, un Sauvignon, un Aligote se găsesc în toată lumea, dar o Feteasca o găseşti doar din acest spaţiu din sud-estul Europei.

Noi întotdeauna trebuie să avem vinuri din soiuri nobile internaţionale, dar, în primul rând, punem în capul mesei vinurile din soiurile noastre autohtone. Acest lucru a fost înţeles deja de toţi vinificatorii din Moldova. Problema este doar că, atunci când vrei să faci ceva în viticultură şi vinificaţie, procesul durează minim cinci ani. Pentru că plantezi la următoarea primăvară, mai durează trei ani până la prima recoltă, mai durează un an până la primul vin. Este acel plus, acel avantaj care ne împinge exporturile noastre. Pentru că fiecare importator, când ia decizia de a lucra sau nu cu vinuri dintr-o anumită ţară, vrea, mai întâi, să vadă ceea ce e specific, autentic pentru acea ţară şi apoi să vadă întreaga gamă.”

XS
SM
MD
LG