Linkuri accesibilitate

Demonstrații „pro-familia” în România


În vestul României au avut loc mai multe demonstrații pentru modificarea constituției pe tema familiei. Potrivit agenției Agerpres, peste opt mii de persoane au participat sâmbătă,la Oradea, la adunarea organizată de „Coaliția pentru Familie”. La Satu Mare au fost în jur de 200 de persoane.

„Coaliția pentru Familie”, susținută în primul rând de Biserica Ortodoxă majoritară, solicită ca, odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie, să se organizeze și referendumul pentru modificarea Constituției, a articolului 48 în sensul definirii familiei drept legătura dintre „un bărbat și o femeie”, ceea ce ar exclude recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex.

Miercuri, președintele României, Klaus Iohannis a pledat pentru „toleranță și acceptarea minorităților”, în timp ce Curtea Constituțională se pregătește să se pronunțe în cazul căsătoriei gay dintre un american și un cetățean român, încheiată în Belgia dar nerecunoscută în România. Într-o declarație neobișnuit de directă pentru un președinte, apreciază agenția AP, Iohannis a spus că „fanatismul religios nu ajută nici unei societăți”.

XS
SM
MD
LG