Linkuri accesibilitate

Departamentul de stat a declarat vineri că Rusia este binevenită dacă dorește să trimită observatori în Statele Unite pentru alegerile de la 8 noiembrie


Departamentul de stat a declarat vineri că Rusia este binevenită dacă dorește să trimită observatori în Statele Unite pentru alegerile de la 8 noiembrie. „Am spus guvernului rus că sunt bineveniți pentru a observa alegerile noastre" prezidențiale și legislative, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby. Joi, cotidianul rus Izvestia suținea, într-un articol, că "alegerile americane vor avea loc fără observatori ruși" pentru că prezența acestora nu ar fi fost agreată decât în cadrul delegației OSCE. Washingtonul a acuzat recent Rusia că a pus la cale o vastă campanie de piraterie cibernetică pentru a influența campania prezidențială din Statele Unite. Președintele rus, Vladimir Putin, a respins aceste afirmații dar subiectul amestecului rusesc a revenit miercuri, în ultima dezbatere televizată a candidaților prezidențiali. Democrata Hillary Clinton l-a acuzat pe republicanul Donald Trump că ar fi „marioneta” lui Putin în timp ce Trump a reafirmat că liderul rus nu are ave nici un respect pentru Clinton sau președintele Barack Obama.

XS
SM
MD
LG