Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămânii politice românești.

În vreme ce partidele au ațipit în așteptarea tunurilor de la început de campanie electorală, apoliticii fac politică de zor. S-ar spune că partidele s-au consolat deja cu gândul că vor primi la plic guvern și program de guvernare și că singura miză electorală este cine ajunge pe liste ca să mai ardă degeaba vreme de patru ani banii bugetari.

Luat la țintă cu moțiuni și declarații inflamate pe ultima turnantă preelectorală, primul ministru a publicat deja un document care-i conține viziunea în pragul aniversării centenare a Marii Uniri. Obiective identice cu ale susținătorilor săi de la Cotroceni și din Aleea Alexandru, unde e fostul sediu PD, actual al PNL. Aceștia i-au adoptat cu aplauze platforma de guvernare pentru că-și pot odihni sub ea lenea civică, lipsa de inspirație și timiditățile preelectorale. Chiar și eternul viitor prim ministru Cătălin Predoiu și-a înroșit palmele de aplauze, căci a înțeles de multă vreme că orgoliile nu fac bine la dosar. Faptul că propriul partid îl trădează și-l rușinează repetat în public, și-a dat el seama, ajută la publicitate. Îi place că e folosit ca paratrăznet iar rolul îi vine mănușă. E încă tânăr și numește ”experiență” numeroasele exorcisme la care l-au supus colegii pentru a dovedi că sunt gata de sacrificii. E drept uneori se întreabă de ce nu-i sacrifică pe dinozaurii îmbătrâniți în rele. Dar dinozaurii partidului sunt delicați și nu rezistă să-și scoată capul din mlaștina politică mai mult de un mandat. N-o fac decât dacă-i obligă Direcția Anticorupție să-și recicleze aptitudinile de șuți în pușcărie. Și atunci își delegă familia să se înscrie în cursa electorală, cum a făcut Cătălin Cherecheș, primar ales în Baia Mare și delincvent PNL, care și-a trimis mama să ocupe un loc eligibil pe lista electorală a partidului. Ceilalți dinozauri își rezervă energia pentru a-și asigura spațiul politic vital pentru un nou mandat. Unii se sufocă dacă sunt scoși la realitate. Îi lasă pe tineri să riște, că foamea dezvoltă caracterele.

Dar telenovela înfiripată între Dacian Cioloș și familiile politice care vor să-l înfieze ca pe-un copil găsit este tot mai complexă. Crește numărul celor care se înamorează de programul lui Cioloș. Ei știu că, în felul acesta, împacă și capra, și varza: se pot lăuda că nu fac alianțe politice, deci își păstrează puritatea doctrinară (ce-o fi aia?), împrumutând deopotrivă ceva din popularitatea premierului care pare să placă electoratului. Chiar și cei din proaspăt necoapta uniune a lui Nicușor Dan spun că nici nu se mai obosesc să-și scrie programul („Dacian Cioloș, în sfârșit ai cu cine!” așa scrie pe afișele electorale USR), de vreme ce mai toate ideile lor se găsesc în paginile programului România 100. Mai trebuie adăugate sau ciupite unele fraze, dar întregul este pe placul singurului partid care se laudă că nu are doctrină politică. Iar președintele Iohannis e încântat că publicarea documentului semnat deja de zeci de mii de fantome digitale apolitice este un semn că primul ministru nu vrea să ne părăsească. Toți trăiesc ca pe vremuri, mitul salvatorului providențial și, pentru că nu încap doi salvatori în aceeași teacă narativă, președintele a acceptat rolul mai modest al profetului.

Singurele lupte politice sunt cele intestine, că acum descoperă partidele ce au înghițit și li se revoltă stomacul. Sunt nemulțumiri la toate intersecțiile politice. Adevăratele programe politice sunt listele electorale. Cei care nu se regăsesc pe acolo fac spume la gură. Unii ajung la furioșii lui Vlad Țepeș, în Partidul România Unită, să apere dârji familia traco-getă cu două sexe și trei milioane de progenituri. Alții reușesc să atingă sfintele moaște ale conducerii de partid, recâștigând protecția și locul fruntaș pe liste. Alții se risipesc pur și simplu în aerul toxic de pe scena politică sau din penitenciar, reziduuri sulfuroase ale luptei police. Partidul lui Tăriceanu, care nu e altceva decât păpușa ținută în poală de vetrilocii PSD-ului, se descompune de la o zi la alta dizolvat de grijile generale pentru un loc bun pe liste, ”să nu remână pe dinafară fără coledzi”. Iar Alianța Liberal Democraților a devenit cea mai bună expresie politică a vorbei partir c'est mouri un peu (a pleca înseamnă a muri puțin).

Adevărata luptă se duce însă dincolo de coma aparentă a clasei politice, la nivelul pulsiunilor primare, xeno- și homofobe. Președintele și premierul sunt prezentați de propaganda PSD și a sateliților acestora (inclusiv de partiduleț lui Tăriceanu sau de arhanghelii din PRU) drept străini de loc, care reprezintă interesele stăpânilor care-i manevrează din culise. Intelectualii și activiștii sociali care au avut legătură cu organizațiile sponsorizate (sau nu) de miliardarul american George Soros sunt considerați pioni otrăviți ai ocultei financiare internaționale, gata de gambitul interesului național dacă le-o cere scenariul dictat de la Banca Mondială sau masoni. Cei școliți afară sau care au făcut carieră prin transnaționale ar reprezenta și ei interese străine, subminând stima de sine a adevăraților români.

Conflictul identitar iese mereu la iveală de sub textele găunoase ale retoricii politice. Primul ministru Dacian Cioloș este o țintă în mișcare pentru cariera sa la Bruxelles și soția sa franțuzoaică. Este atacat mai des pentru aceste pete la dosar decât pentru derapajele sau gafele administrative. Biografia președintelui continuă să fie partea principală a tuturor pamfletele iar anexele mitice ale acesteia (cum ar fi ipotetica sacrificare sau vânzare a pruncilor) au redevenit predicate puternice în sintaxa politică a luptei electorale. E tot mai clar că unii l-au ales pe Klaus Iohannis tocmai pentru că era mai vulnerabil la un discurs naționalist decât adversarul său principal. Ar avea un călcâi unde să dai, dacă vrei să-l faci să cadă la baza piramidei lui Maslow, să-l calce gloata în picioare. Politica sa externă este criticată intens pentru că ar fi la remorca marilor puteri europene, de parcă nu asta și-au dorit românii când s-au luptat să intre în Uniunea Europeană și NATO. Se spune că programele guvernamentale sunt scrise sau dictate de Bruxelles, de parcă ar exista vreun program guvernamental de după 1989 care să nu fi fost plagiat de la alții sau autoplagiat din Programul PCR de criptocomuniștii lui Iliescu. Intern, președintele Iohannis are și mai multe ținte pe spinare. Gurile rele îl spurcă pentru eternul proces pentru casa din Sibiu cumpărată în condiții obscure. De asemenea, a revenit în actualitatea tabloidă problema relației (inexistente, de altfel) dintre Forumul german al cărui președinte a fost și o organizație filonazistă din perioada războiului. Mai este criticat pentru lipsa de reacție sau reacțiile excentrice în situații de criză. Se spune că-l preocupă mai mult problemele românilor plecați decât ale celor rămași. I se reproșează, ca și primului ministru, politizarea excesivă a organigramei, intervenția în justiție și chiar limbajul folosit în declarațiile sale minimaliste.

Îmbrâncelile lui Iohannis cu Tăriceanu, al doilea om în stat, fost liberal de frunte, acum general al unei armate moarte în oastea PSD-ului, au devenit notorii. Șeful Senatului vrea să fie ignorate cererile de începere a urmăririi penale primite de la Direcția Anticorupție până după alegeri. Iohannis spune că s-a lămurit în privința lui Tăriceanu care apără interese unei găști iar componența acesteia va fi evidentă când se va vedea cine scapă de urmărirea penală. Acesta este contextul în care a fost votată cu aplauze moțiunea simplă semnată de 80 de parlamentari prin care se cerea demiterea Ralucăi Prună de la Justiție. Ea este acuzată că ar fi mințit la CEDO în legătură cu situația din penitenciare și că ar fi mințit în țară despre minciuna de la Strasbourg. Ministrul Prună a recunoscut, e drept, că a mințit și nu odată, în legătură cu acești bani. Cu toate acestea este semnificativ că primul care semnează moțiunea este Liviu Dragnea, frate de punte cu Tăriceanu, amândoi de părere că actualii tehnocrați se folosesc de justiție pentru a elimina ”dreptatea și adevărul”.

Bruscându-l în public, președintele Iohannis face un semn cu creta pe umărul predecesorului său la șefia PNL, ca să știe tot alegătorul cu ce mână să aleagă. Obișnuiți să-l vadă placid și mut ca o lebădă, adversarii săi politici se luptă cu morile Cotrocenilor convinși că distrug astfel căpcăunii din PNL. Cel mai recent conflict la umbra urnelor electorale a fost declanșat de cererea de modificare a Constituției depusă de Coaliția pentru Familie la Parlament alături de trei milioane de semnături. Această organizație ar vrea să se specifice clar, de la bun început, că familia în România este compusă din bărbat și femeie, pentru a împiedica întemeierea cuplurilor homosexuale. Este o pretenție care stârnește hormonii grupărilor fundamentaliste, cu toate coagulate de ecumenismul lor exclusivist. Marian Munteanu, sedus și abandonat de PNL în lupta pentru Primăria Generală, spune că acest principiu este fundamental pentru partidul său, Alianța Noastră, dând de înțeles că se va folosi la alegeri din plin de sensibilitățile celor trei milioane de semnatari pentru modificarea Constituției. Dar familia bisexuată a intrat și în retorica Partidului România Unită și e posibil ca aceste două partide să-și consfințească mariajul sau măcar concubinajul înainte de alegeri, să poată cheltui împreună dota de trei milioane de potențiale voturi. E de imaginat rumoarea pe care a stârnit-o declarația președintelui Iohannis, care, întrebat despre modificarea Constituției și-a declinat răspunderea pentru că încă nu are dreptul să se exprime. A spus însă că are o sensibilitate specială pentru ideea de minoritate, el însuși provenind dintr-o minoritate etnică și religioasă. ”Eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numește toleranță și acceptarea celuilalt (…) cu bune și cu rele,” spunea președintele. ”Este greșit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios și a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele și nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii spre celălalt,” a mai subliniat președintele Iohannis. O declarație de bun simț, dar donquijotescă, într-o atmosferă îmbâcsită de fumurile ridicate din cădelnițele de la racla Preacuvioasei Parascheva. Președintele riscă astfel nu doar propria carieră politică, ci și voturile PNL. Prin declarația sa a resuscitat scheletele din dulapul vieții publice românești, devenind singurul președinte care a primit replica patronal-arogantă a Bisericii Ortodoxe. Păstorii sunt nemulțumiți că președintele a spus că oițele care au semnat solicitarea sunt fanatice și-i dau de înțeles că trei milioane de oițe sunt o forță pentru cel care le scoate la păscut. Suntem, așadar, în toiul unei lupte electorale purtate prin intermediari (teoretic) apolitici. Conștiente de prăbușirea lor în popularitate și credibilitate, partidele caută tehnicieni pentru lupta de guerrillă preelectorală. Până acum s-au înscris Biserica, președinția, DNA și guvernul tehnocrat.

XS
SM
MD
LG