Linkuri accesibilitate

România. Călin Popescu-Tăriceanu de la reformism la anarhism parlamentar


Călin Popescu Tăriceanu este la 64 de ani un politician care își închide propriile cercuri dilematice. În 1990 părăsea Partidul Național Liberal, înpreună cu un grup de reformiști, acuzându-l pe primul lider al partidului, Radu Câmpeanu, de nerespectarea principiilor liberale şi a normelor democratice, necunoaşterea realităţilor autohtone, precum şi complicităţi cu partidul post-comunist, câștigător al primelor alegeri de după căderea regimului Ceaușescu (20 mai 1990).

Modelul occidental al economiei de piață și al liberalismului reprezentau calea pe care clamau că vor să meargă Tăriceanu și ceilalți membri ai noii formațiuni numite PNL-AT, Partidul Național Liberal-Aripa Tânără.

Foarte repede tânara generație a liberalilor a făcut o pieruetă spre primul guvern post-comunist, apucând exact calea de care erau acuzați seniorii că vor să o urmeze. Jocul tinerilor liberali de-a opoziţia şi puterea în acelaşi timp, a scăzut mult din credibilitatea lor, mai cu seamă că la doar doi ani după ruptura de partidul mamă, a urmat o alta. Călin Popescu Tăriceanu, la fel ca ceilalți din generația lui căuta la începutul anilor nouăzeci o formulă politică reformatoare cu care să se poată identifica.

Și el, și Dinu Patriciu și Viorel Cataramă, pe lângă alții erau pro-occidentali convinși, entuziaști ai unui pragmatism pe care au știut să-l folosească și în politică și în afaceri.

Majoritatea celor plecați cu Aripa Tânără în viață au ajuns prosperi oameni de afaceri, dar numai Călin Popescu Tăriceanu a reușit să rămână și în politica de vârf.

După alegerile din 2004 a devnit premierul care va duce în 2007 țara în Uniunea Europeană, dar încă de-atunci avea unele dubii asupra reformelor juridice, pe care le exprima însă cu toată precauția de care era nevoie pentru a rămâne în grațiile Bruxelles-ului.

Din 2007, Tăriceanu și PNL, condiționează rămânerea democraților în guvern de excluderea reformistei Monicăi Macovei, pe-atunci ministru al justiției. Apoi face un guvern minoritar susținut de social-democrați.

La alegerile din 2012, PNL și PSD candidează sub Uniunea Social-Liberală și fac un guvern majoritar de peste 60%, iar Tăriceanu devine președintele Senatului.

În 2014, liberalii se despart de social-democrați, trec în opoziție, fuzionează cu PDL și aderă la Partidul Popular European.

Este momentul în care Tăriceanu alege din nou ruptura pentru a-și păstra fotoliul de al doilea om în stat (formează mai întâi Partidul Liberal Reformator, după care în urma fuciunii cu PC, înființează ALDE).

Rămâne președinte al senatului și își face un nou partid, fiind de-atunci încoace într-o alianță permanentă, dar neoficială cu social-democrații.

Politica lor comună se bazează nu doar pe un set de măsuri populiste, ci și pe boicotarea permanentă și programatică a luptei anti-corupție.

Tăriceanu clamează în continuare principiile liberale, dar refuză normele de bază ale democratiei. El însuși este, de altfel, acuzat de procurorii-anticorupție de mărturie mincinoasă în favoarea infractorului în dosarul retrocedărilor ilegale.

Cea mai dură poziție exprimată de un înalt oficial împotriva justiției a venit tot de la Tăriceanu, care ca șef al Senatului propune în premieră un moratoriu împotriva procurorilor anticorupție: parlamentarii să refuze de-acum încolo să se mai pronunțe asupra cererilor venite de la Direcția Națională Anticorupție.

Altfel spus cei pentru care DNA cere urmărirea penală sau chiar reținerea, să nu mai poată fi cercetați, pentru că legislativul ignoră orice document dinspre procurorii anticorupție.

Este vorba nu doar de o imixtiune a puterii legislative în cea judecătorească, ci și de o glisare a șefului senatului spre un soi de anarhism parlamentar.

XS
SM
MD
LG