Ani de zile am tot cumpărat mîncare din supermarketul acela impozant. O singură dată am avut tentaţia să-l abandonez, cînd am cumpărat acolo un peşte alterat. Mi-am zis însă că e vorba de un fapt întîmplător, că aşa ceva nu se va mai repeta. Acum însă am decis să nu mai intru în acel supermarket niciodată. Niciodată!!!
Vă explic de ce. Vasăzică, luasem o salată şi un peşte copt, bucate preparate de acel supermarket, şi m-am dus să-mi iau şi o pîine de pe un raft. Ei bine, am întins mîna să iau o pîine şi în aceeaşi clipă am simţit un fior rece în şira spinării. Pe pîine se plimba un şvab grăsulean, un gîndac-de-bucătărie leneş şi masiv. Am simţit imediat că vreau să vomit. Mi-au trebuit vreo două minute ca să-mi revin în fire.
O lucrătoare, o domnişoară cu şorţ aranja pîinile pe un raft alăturat. M-am apropiat de ea şi i-am spus că am văzut un şvab pe o pîine. „Ar trebui spaţiul acesta să fie dezinfectat…” i-am spus. Domnişoara îmi aruncă o privire inexpresivă şi continuă să aranjeze pîinile. Mesajul meu a lăsat-o rece.
Mi-a trecut brusc prin minte un gînd care îmi încreţi fruntea: dacă şvabii fojgăie şi în spaţiul în care aceşti lucrători prepară salatele pe care eu le cumpăr mereu? Adevărul e că, în RM, nu poţi avea nici o garanţie. Aici orice e posibil. Orice. Am părăsit marele supermarket cu convingerea că nu mai cumpăr mîncare acolo nici peste o sută de ani. Iar convingerea mea a devenit de oţel, s-a transformat în beton armat atunci cînd un coleg mi-a spus că a văzut de multe ori gîndaci în acel supermarket. Priehali!, vorba unui vecin de-al meu.
