Linkuri accesibilitate

Tema proiectului unirii dintre Republica Moldova și România pare să aibă caracter de avarie (Vincent Henry citat în Adevărul)


Mult temuta propagandă rusă a sosit în România şi în mod oficial, prin canale diplomatice deschise (Liviu Avram)

Corespondentul la Bruxelles al ziarului „Adevărul”, Cristian Unteanu, rezumă o analiză din presa franceză pe tema proiectului unirii dintre Republica Moldova și România. O face pentru că i se pare salutară detașarea diagnosticelor formulate de universitarul francez Vincent Henry, care a scris pentru publicația P@ges Europe: acesta arată că readucerea în actualitate a temei unioniste, care părea deja scufundată, pare să aibă, și de o parte și de cealaltă a Prutului, caracter de soluție de avarie. În Republica Moldova, partidele pro-europene aflate la putere continuă să se lupte între ele în loc să se unească, iar cele pro-ruse din opoziție doresc virajul spre Moscova, așa că numai tinerimea ar fi cea care vede în unirea cu România o cale realistă de acces către Uniunea Europeană. În România, politologul rezumat de Cristian Unteanu remarcă eternul ”joc ambiguu”. Când la Chișinău tangajul politic era maxim, în 2015 și 2016, au fost analiști români – și francezul îi citează pe Dan Dungaciu și Petrișor Peiu - care au schițat o foaie de parcurs pentru unirea cu România. Imediat însă ce manifestațiile de protest s-au calmat, elanul unionist a scăzut din nou, pe ambele maluri ale Prutului. Concluzii ale politologului francez prezentat de Cristian Unteanu în „Adevărul”: „Finalmente, scrie el, mai mult decât proximitatea istorică cu Moldova, ostilitatea comună faţă de Rusia motivează politica Bucureştiului în raport cu Chişinăul”. În Republica Moldova, unirea cu România rerezintă mai degrabă rezultatul unui raționament în plin impas politic, în condițiile în care bună parte a popuIației rămâne ostilă ideii.

Continuă comentariile în jurul videoclipului cu care Ambasada Rusiei la București a însoțit o donație simbolică de 100 de euro pentru achiziția de către statul român a sculpturii lui Brâncuși, Cumințenia pământului. În „Adevărul”, Liviu Avram consideră inițiativa „o insolență cu tâlc” și „fără seamăn”, care ar echivala celebrul gest al lui Nikita Hruşciov din 1960, la Adunarea Generală a ONU, când liderul sovetic şi-a scos un pantof şi a bătut cu el în pupitru”. Noul ambasador al Federației Ruse, Valeri Kuzmin, ar fi ținut să-și traducă mai apăsat misiunea descrisă în scrisorile de acreditare prezentate la Cotroceni abia pe 7 septembrie: „mult temuta propagandă rusă a sosit în România şi în mod oficial, prin canale diplomatice deschise. E bine că a făcut-o atât de devreme, măcar ştim la ce să ne aşteptăm”.

Și Ovidiu Pecican scrie despre donația rușilor, în „România liberă”. El găsește că aparențele diplomatice ale gestului au fost păstrate, dar arată că îndemnul ca românii să-și învețe în sfârșit adevărata istorie, în care Rusia ar avea un rol salutar, e nemotivat: nu doar că profesorii români de istorie le-au spus întotdeauna elevilor ce e de spus despre rolul Rusiei, dar le-au spus și ce au făcut românii pentru Rusia: Dimitrie Cantemir „a participat efectiv la cunoașterea științifică a Caucazului și la propaganda ortodoxă rusă în acea regiune. Nu trebuie uitat că în confruntările rușilor cu turcii Tudor Vladimirescu s-a făcut remarcat, împreună cu alți panduri, binemeritând recompensa imperială”,sunt doar câteva dintre observațiile cuprinse în articolul lui Ovidiu Pecican.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG