Linkuri accesibilitate

SUA oferă R.Moldova 27 de milioane de dolari pentru o guvernare mai eficientă și dezvoltarea economiei


Statele Unite vor acorda Republicii Moldova, prin intermediul USAID, asitență în valoare de aproximativ 27 de milioane de dolari pentru susținerea unei guvernări responsabile și a dezvoltării economice . Acordurile au fost semnate miercuri, 28 septembrie,de premierul Pavel Filip și reprezentanta Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova Karen Hilliard, în prezența Ambasadorul american la Chișinău, James Pettit.

Potrivit unui comunicat al ambasadei americane, 16,5 milioane de dolari sunt pentru programe legate de o guvernare mai eficientă, vizând „ implicarea activă a cetățenilor în procesul de guvernare”, întărirea societății civile și dezvoltarea legăturilor „între ONG-uri, presa liberă, organizațiile politice, guvernare și cetățeni”.

10,4 milioane de dolari vor finanța programe vizând „creșterea comerțului și a investițiilor în sectoarele țintă”.



Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG