Linkuri accesibilitate

Bulgaria speră să aducă gaze naturale și din Cipru, dacă vor continua lucrările la preconizatul depozit regional de gaze de la Marea Neagră


Bulgaria speră să aducă gaze naturale și din Cipru, dacă vor continua lucrările la preconizatul depozit regional de gaze de la Marea Neagră, a declarat luni ministrul bulgar al Energiei, Temenujka Petkova, după întâlnirea cu omologul său cipriot, la Nicosia, transmite Reuter. În prezent, Bulgaria își asigură necesarul de gaze naturale prin importurile din Rusia dar construiește interconectoare cu România, Grecia, Serbia și Turcia pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare. De asemenea, autoritățile de la Sofia vor realiza anul viitor un studiu de fezabilitate pentru un hub de gaze în valoare de 1,5 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) care ar urma să fie construit la Varna (port la Marea Neagră), unde ar putea fi stocate gaze naturale din Rusia și Marea Caspică pentru a fi livrate ulterior în Europa Centrală și de Sud-Est.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG