Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: portalul BizLaw.md


Invitata de astăzi este Irina Surdu

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:15 0:00
Link direct

„Bătălia pentru o licență de avocat devine tot mai strânsă. Doi procurori au depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care solicită să fie declarate nule mai multe prevederi din Legea cu privire la avocatură. Una dintre ele deranjează cel mai mult și anume cea care impune judecătorii și procurorii să depună cererea de eliberare a licenței numai după 6 luni după ce au renunțat la funcția lor. Desigur, acest lucru nu le convine multor procurori și judecători, care râvnesc la licența de avocat, deși sunt în continuare funcționari la stat. Precizăm că anterior Comisia de Licențiere urma să admită în profesia de avocat mai mulți judecători și procurori, cu condiția ca aceștia să înlăture incompatibilitățile, însă Consiliul Uniunii Avocaților a interzis această practică. Subiectul a degerat într-un scandal și, posibil, într-un litigiu dintre cele două structuri care sunt acum la etapa examinării unei cereri prealabile.

Citiți astăzi și despre numărul persoanelor condamnate la închisoare, care este în creștere. Datele statistice arată că în ultimele 7 luni au fost condamnate 6.104 persoane, dintre care 1.223 fac închisoare, 1.600 au fost condamnate condiționat, 980 de persoane au făcut muncă neremunerată în folosul comunității, iar puțin peste 2.000 de persoane au achitat amenzi în mărime de peste 17 milioane de lei. Cel mai aglomerat penitenciar este nr. 4 din Cricova, unde se află 868 de persoane, cu peste 100 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Urmează penitenciarul nr. 6 din Soroca, cu aceeași cifră și penitenciarul nr. 15, tot de la Cricova, unde se află peste 700 de persoane, adică cu 100 mai mult decât capacitatea instituției.

Revenim însă la subiecte mai pozitive. Vrem să vă informăm că a fost lansată oficial scrisoarea de drepturi pentru persoanele reținute și aflate în custodia Poliției. Scrisoarea conține informații despre dreptul la asistență din partea unui avocat, dreptul la informare în privința motivelor reținerii, dreptul de a păstra tăcerea, de a avea acces la documente referitoare la reținere, dreptul de a anunța rudele, dreptul la asistență medicală și datele privind durata reținerii.

Scrisoarea a fost tradusă în limbile rusă, ucraineană, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană, turcă, găgăuză și arabă și a fost tipărită în 125 mii de exemplare. Acestea vor fi distribuite în comisariatele de poliție și vor fi înmânate tutoror persoanelor reținute.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG