Linkuri accesibilitate

Valeriu Munteanu: „Se permite deschiderea delfinariilor doar dacă este asigurată apă de mare naturală și punct!”


La un delfinarium la Chișinău
La un delfinarium la Chișinău

Un interviu cu ministrul Mediului pe tema delfinariilor.

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, spune că a semnat astăzi un proiect de lege pentru a interzice delfinariile care nu folosesc apa de mare naturală. Inițiativa vine la aproape patru luni de la deschiderea unui delfinariu la Chișinău, unde patru delfini și două foci sunt ținuți potrivit ministrului Munteanu în apă „de la robinet”, care le reduce viața. Într-un interviu acordat Europei Libere, ministrul a explicat „modul de funcționare” a „atracției” din capitală, bazat pe înlocuirea periodică a animalelor marine omorâte înainte de vreme de setea de câștig a stăpânilor lor și de un public nepăsător la suferința celor care nu cuvântă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:19 0:00
Link direct

În interviul cu Europa Liberă, ministrul recunoaște că un adjunct al său a eliberat în luna mai certificate de import a celor șase animale chiar în lipsa legislației care le-ar proteja. Dar insistă că certificatul a fost eliberat fără știrea sa și dă asigurări că a inițiat o anchetă internă. Valeriu Munteanu mai spune că delfinariul – o franciză a unei firme din Ucraina – s-a înregistrat pe bază temporară, ca „un soi de circ”, așa încât ministerul său nu a fost obligat să-l verifice și să elibereze „acord de mediu” înainte de deschidere, după cum prevede Legea grădinilor zoologice. Nu este limpede cât va dura până la adoptarea interdicției inițiate de ministrul Mediului. Delfinariul deschis în luna mai are contract de funcționare pe o perioadă de un an.

Ministrul Valeriu Munteanu
Ministrul Valeriu Munteanu

Valeriu Munteanu: „Trebuie să vă spun că, din păcate, în ultimii 25 de ani, nimeni nu s-a preocupat de această chestiune. Apariţia delfinariului la Chişinău s-a făcut din lipsa cadrului legal în acest sens. Insist asupra faptului că Ministerul Mediului a eliberat, dar nu am semnat eu acest lucru, s-a făcut în lipsa mea, un acord de import al acestor animale. Respectiv, acum nu amendăm acest lucru. Acest lucru este valabil în continuare. Legea este amendată doar la capitolul condiţii de trai, de viaţă ale acestor animale.

Legea, amendamentul va suna în felul următor: se permite deschiderea delfinariilor doar dacă este asigurată apă de mare naturală și punct. Vreau să vă zic că în acest sens am avut demersuri şi am avut grup de lucru creat la Ministerul Mediului, demersul de la mai multe ambasade ale statelor europene, care ne-au indicat şi ne-au sugerat legislaţia lor pozitivă în acest sens.”

Europa Liberă: Domnule ministru, Legea grădinilor zoologice adoptată în 2007 prevede în articolul 3 (1) că „grădinile zoologice se înfiinţează de către persoane juridice sau fizice în baza acordului de mediu eliberat de către organul de stat abilitat cu gestionarea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător”. Dacă înţeleg bine, acesta este ministerul. Iar delfinariile sunt incluse potrivit acestei legi în categoria grădinilor zoologice. Am vrea să știm dacă s-a cerut și s-a eliberat acest acord de mediu pentru deschiderea delfinariului, nu pentru importul delfinilor.

Valeriu Munteanu: „Pentru activitatea delfinariului nu au fost depuse aceste documente. Dar eu nu vreau să vorbesc despre un caz particular. În calitatea mea de ministru al Mediului, am obligaţia să am o poziţie proactivă pentru amendarea legii. Nu vreau să discut activitatea unor delfinarii separat sau a unui delfinariu care a apărut acum, pentru că nu este corect acest lucru.”

Europa Liberă: Domnule ministru, dar tocmai aceasta faceţi în comunicatul de presă al ministerului în care anunțați inițiativa șegislativă. În comunicat se spune că ţinerea delfinilor în apă de mare le sporește de câteva ori speranţa de viaţă, pe când cei care sunt ţinuţi în delfinarii cu apă de la robinet, precum sunt cei de la Chişinău, supravieţuiesc foarte puţin, fiind înlocuiţi tehnic şi fără sentimentalism, o dată la doi-trei ani. Chiar dumneavoastră faceţi trimiterea la delfinariul concret.

Valeriu Munteanu: „Cei de la Serviciul nostru de presă au făcut exces de zel şi au preluat de pe pagina mea de Facebook această sintagmă, şi au transpus-o în comunicatul de presă. Dar nu văd absolut nicio problemă, pentru că este purul adevăr. Noi trebuie să reglementăm acest lucru. Altfel, aceste animale, ţinute în apă de la robinet, vor fi înlocuite tehnic, aşa cum am spus acolo, o dată la doi-trei ani şi nimeni nu va sesiza acest lucru.”

Europa Liberă: Deci, vor fi înlocuite tehnic, pentru că mor?

Valeriu Munteanu: „Pentru că mor, da. O dată la unul, doi, trei ani, aceste mamifere vor fi înlocuite foarte tehnic şi fără niciun fel de sentimentalism, pentru că ele vor muri în apa de la robinet.”

Europa Liberă: Dar atunci când aţi dat certificat de import al delfinilor, ministerul s-a gândit la aceasta sau nu?

Valeriu Munteanu: „Nu exista în momentul acela nicio reglementare în acest sens. Și declar cu toată responsabilitatea că nu eu am eliberat acest certificat de import. Avem o anchetă internă la Ministerul Mediului privind acest lucru. Dar este deja bucătăria noastră internă cine, cum şi în ce condiţii, fără înştiinţarea mea, a eliberat acest certificat.”

Europa Liberă: Domnule ministru, această poziie ni s-a părut controversată pentru că, pe de o parte, intenţionaţi acum să modificaţi legislaţia, iar pe de altă parte, tot ministerul a eliberat certificate de import.

Valeriu Munteanu: „Nu să modificăm legislaţia, ci să creăm legislaţia, pentru că nu există. Să fie foarte clar, acest delfinariu este cu titlu provizoriu. El nu este cu titlu permanent, pentru că delfinariul de bază este la Odesa şi toate sforile sunt undeva la Odesa, iar în Republica Moldova ei au venit cu titlul provizoriu. De aceea, nu le creăm celor cu delfinariul nicio problemă, ei în jumătate de an sau maxim într-un an, conform documentelor, trebuie să-şi ia delfinii şi să-i ducă înapoi la Odesa, de acolo de unde i-au adus. Respectiv, până adoptăm noi legea, nu îi vom afecta în niciun fel pe cei care au deschis delfinariul cu titlu provizoriu, temporar. Este ca și cum ar veni circul din altă parte la Chişinău, cu tot cu animale, exact aceeaşi procedură este cu aceşti delfini. Deci, nu s-a deschis un delfinariu plenipotenţiar, ci aceştia doar au venit în Republica Moldova. Şi, pentru ca să creăm cadrul legal, noi am venit cu această iniţiativă.”

Europa Liberă: Ne interesează mai mult soarta sărmanilor delfini, nu a oamenilor de afaceri care au deschis acest delfinariu, fie şi provizoriu.

Valeriu Munteanu: „Aş vrea să văd în abordările dumneavoastră aceste accente, dar nu le-am sesizat până acum. Pe mine mă interesează, în calitate de ministru al Mediului, anume aceste aspecte.”

Europa Liberă: Anume aceasta ne interesează şi pe noi. Aţi permis, ministerul a permis importul acestor delfini, fără să existe vreo lege care să-i protejeze, nu a oprit importul lor, ci a eliberat certificat de import. Acum însă interveniți cu această iniţiativă legislativă. Și, apropo, cum credeți, până la adoptarea ei, delfinii vor muri sau vor fi în viaţă?

Valeriu Munteanu: „Încă o dată explic, ca să fie foarte clar, în momentul în care eu personal eram de rea-credință, aş fi neglijat acest subiect. Declar cu toată responsabilitatea pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi, nu eu, în calitate de ministru, am semnat acest document. L-a semnat un viceministru, dar dumnealui s-a reperat pe lipsa unor reglementări care nu interziceau acest lucru pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Este scris în lege că delfinariul trebuie să obţină acord de mediu. Aţi spus că ministerul nu a eliberat asemenea acord de mediu.

Valeriu Munteanu: „Noi am eliberat doar acord CITES (Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate de Faună și Floră Salbatică) pentru import.”

Europa Liberă: Deci, nici nu v-a fost solicitat acord de mediu?

Valeriu Munteanu: „Acord de mediu nu ni s-a solicitat, pentru că nu este un delfinariu. Este numai o expoziţie temporară a acestor animale pentru o perioadă de şase luni, dacă nu greşesc, pentru că cei de la Odesa intenţionează să-i tot plimbe pe unde îi vor primi.”

Europa Liberă: Cât estimaţi că va dura până la adoptarea legii?

Valeriu Munteanu: „Eu am semnat proiectul de lege astăzi. Sper că acesta maxim într-o lună de zile să prindă viaţă, dacă nu vor exista oprelişti şi dacă colegii noştri din Parlament ne vor susţine în acest sens.”

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG