Linkuri accesibilitate

Omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski lansează proiectul „În loc de Putin”


Omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski a lansat un proiect de găsire a unor înlocuitori ai președintelui Vladimir Putin în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2018. De la Londra, Hodorkovski le-a spus ziariștilor luni că proiectul intitulat „În loc de Putin” a fost lansat online la adresa vmestoputina.ru. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus jurnaliștilor luni că proiectul lui Hodorkovski a fost elaborat de oameni „care sunt irevocabil rupți de Rusia”. Site-ul de net enumeră posibili succesori ai lui Putin și le propune vizitatorilor să aleagă un candidat printr-o anchetă. Printre candidații enumerați sunt liderul partidului de opoziție PARNAS, Mihail Kasianov, fondatorul Fondului Anti-Corupție, Alexei Navalnîi și liderul partidului Yabloko, Grigori Iavlinski. Hodorkovski, critic al Kremlinului întemnițat vreme 10 ani sub acuzații de delicte financiare, a refuzat să fie trecut el însuși printre candidați.

XS
SM
MD
LG