Din agenda internă a zilei, prezentată de agenția IPN:
Are loc şedinţa operativă de la Primăria municipiului Chişinău.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene organizează cea de-a doua reuniune a Comitetului Director pentru evaluarea finală a implementării Planului de acţiuni al Consiliului Europei privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru 2013-2016.
Centrul pentru Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), în parteneriat cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Ziarul de Gardă, lansează iniţiativa pentru alegeri prezidenţiale transparente.
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău organizează o conferinţă de presă dedicată ediţiei a II-a a Reuniunii teatrelor naţionale româneşti.
Din agenda internațională a zilei:
Astăzi la apusul soarelui, odată cu începerea unei mari sărbători musulmane, intră în vigoare acordul de încetare a focului în Siria convenit săptămâna trecută de Statele Unite și Rusia.