Linkuri accesibilitate

În dosarele BEM, Andrian Candu vinde pielea ursului din pădure (CONȚINUT SATIRIC)

Testul cu politigraful arată că spicherul Andrian Candu face o afirmație eronată, atunci când spune că mare parte a banilor pe care statul vrea să-i întoarcă Băncii Naționale pentru ajutarea băncilor devalizate o să fie acoperită din „dosarele penale”.

Spicherul Andrian Candu spune că statul va întoarce Băncii Naționale din buget și cu dobândă miliardele date băncilor devalizate în anii trecuți. Dar mai întâi vrea să explice cetățenilor că nu toată suma va fi întoarsă din buget - cinci miliarde vor fi recuperate din dosarele penale ale presupușilor părtași la furtul bancar. „Cetățenii nici nu vor simți ceea ce înseamnă această sumă”, spune Candu. Dar el vinde pielea ursului din pădure. Până la deciziile definitive ale justiției, dacă vor exista, miliardele și dobânda vor trebui întoarse din bugetul public. Testul cu Politigraful arată ca afirmațiile spicherului sunt eronate.

16x9 Image

Alexandru Eftode

Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG