Linkuri accesibilitate

O declarație a ONG-urilor cere Parlamentului să-i protejeze prin legi noi pe ziariștii de investigație


Mai multe organizații neguvernamentale pentru drepturile jurnaliștilor au cerut Parlamentului să adopte legi noi pentru a proteja jurnaliștii de investigație, care s-ar confrunta tot mai mult cu încercări de intimidare din partea demnitarilor și instituțiilor publice. Într-o declarație difuzată astăzi de opt ONG-uri, sunt descrise șase incidente recente, inclusiv monitorizarea electronică a unei jurnaliste și amenințarea cu judecata adresată Ziarului de Gardă de procuroara anticorupție Adrian Bețișor nemulțumită de un articol despre casa familiei sale. Autoritățile sunt acuzate că ar încerca să reducă „eficienţa dezvăluirilor din presă despre corupţie, delapidări şi conflicte de interese”. Lăsată deocamdată fără comentarii, declarația mai cere între altele ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, să-și retragă afirmația recentă că „presa nu mai este o sursă de informare veridică” pentru Autoritatea Națională de Integritate, care verifică averile demnitarilor.

XS
SM
MD
LG