Linkuri accesibilitate

250 de sportivi ruși așteaptă aprobarea Comitetului Internațional Olimpic pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Rio De Janeiro


Cei aproximativ 250 de sportivi ruși care au primit permisiunea federațiilor internaționale de profil să participe la Jocurile Olimpice de la Rio De Janeiro mai trebuie aprobați de o comisie specială a Comitetului Internațional Olimpic. Un purtător de cuvânt a spus că noua comisie, creată pe 30 iulie, va examina dosarul fiecărui sportiv în parte și își va anunța deciziile finale înainte de ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice, pe 5 august. Oficialitățile olimpice au impus echipei ruse reguli antidoping stricte după documentarea unui sistem de dopaj organizat de către stat în Rusia. Din 387 de atleți care urmau să reprezinte Rusia, 117 au fost deja suspendați pentru dopaj. Restul se află deja la Rio unde așteaptă decizia noii comisii speciale a Comitetului Olimpic. Pe de altă parte, doi dintre cei mai cunoscuți înotători ruși, Vladimir Morozov și Nikita Lobintsev așteaptă verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv privind participarea la Jocurile Olimpice. Cei doi contestă legalitatea suspendării lor de la Jocuri în baza noilor standarde antidoping impuse atleților ruși.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG