Linkuri accesibilitate

Un preot a ucis într-o luare de ostateci în biserica localității Saint-Etienne-du-Rouvray din nordul Franței


Un preot a fost ucis într-o luare de ostateci în biserica unui orășel din nordul Franței. Ministerul de Interne de la Paris a spus că ambii agresori înarmați cu cuțite au fost „neutralizați” de poliție la Saint-Etienne-du-Rouvray, în apropiere de Rouen, iar unul din ostatici este rănit foarte grav. Presa franceză a scris că atacatorii au intrat în biserică în cursul slujbei de dimineață, la ora 9.45. Se relatează că i-au tăiat gâtul preotului după ce luaseră cinci ostateci, printre care se mai aflau două călugărițe și doi enoriași. Președintele francez François Hollande și ministrul de Interne Bernard Cazeneuve au anunțat că merg la locul faptei. Motivele atacului nu sunt cunoscute. S-a anunțat că ancheta va fi în sarcina procurorului anti-terorism de la Paris. Incidentul a avut loc în timp ce Franța era în continuare în stare de alertă maximă în urma masacrului de Ziua Bastiliei de la Nisa, unde un tunisian de 31 de ani a intrat cu camionul în mulțime, omorând 84 de oameni înainte de a fi ucis de poliție.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG