Linkuri accesibilitate

Legea votului prin corespondență și Registrul electoral (Ioana Ene-Dogioiu/ziare.com)


Klaus Iohannis și Erdogan (Teodor Tiță/Dilema Veche).

Legea votului prin corespondență, care urmează să fie folosită pentru prima oară la legislativele din noiembrie din România, e foarte proastă, iar la pachet cu ea, oarecum sub pretextul ei, a fost votată și o lege proastă a alegerilor locale într-un singur tur. De acest subiect se ocupă azi Ioana Ene-Dogioiu într-un articol publicat pe ziare.com. Doar 3000 de români din afara granițelor s-au înscris în registrul electoral, pentru că procedura nu se poate face on-line, ci presupune fie deplasarea la un consulat sau ambasadă pentru înregistrarea cererii, fie o corespondență cu reprezentanțele. Adevărata problemă e alta, arată Ioana Ene. Legea e rezervată numai românilor cu reședința în străinătate, or ei sunt foarte puțini. Statutul e greu de obținut dacă nu ai o slujbă permanentă și mulți români sunt reticenți în a se înregistra oficial. Nu stau mult într-un loc, își schimbă des domiciliul, uneori chiar se mută dintr-o țară într-alta, după cum găsesc de lucru. Numărul românilor din diaspora e necunoscut, de aceea și norma lor de reprezentare în Parlament este demotivant de mică: oricâți ar vota, vor fi reprezentați de numai patru deputați și doi senatori. Singura cifră exactă e cea a cetățenilor români cu reședința în Republica Moldova: 500.000. E limpede că ei sunt o minoritate și că legea votului prin corespondență n-a fost altceva decât bifarea unui angajament făcut de guvernanți într-un moment tensionat - alegerile prezidențiale din 2014. Ironia sorții, arată Ioana Ene: promisiunea le-a fost atunci făcută tocmai celor care acum nu vor putea vota, românilor aflați temporar la muncă și care au stat atunci ore în șir în ploaie și în frig în fața consulatelor și ambasadelor României, ca să-l aleagă președinte pe Klaus Iohannis.

Președintele este pomenit de Teodor Tiță în Dilema Veche printre cei care ar fi putut exprima din primul moment o poziție fermă față de măsurile liderului turc Regep Erdogan după încercarea de lovitură de stat care l-a vizat. Ar fi putut, dar n-a făcut-o. „Vedem astfel cum, ca model primar de atitudine, scrie Teodor Tiță, statul român recomandă cetățenilor săi să fie prea puțin interesați de valori primare care, teoretic, stau la baza oricărei societăți moderne”. Jurnalistul se referă la arestările făcute de Erdogan în rândul ziariștilor și liderilor de opinie din Turcia care nu îl susțin, ba chiar îl numesc tot mai des „dictator”. Ar mai fi o explicație: „supuși ani de-a rândul monitorizărilor și criticilor externe, politicienii de la București nu se grăbesc să dea lecții, de teamă că ar putea încuraja în societate conversații neplăcute. Căci o trezire a societății în fața dezbaterilor majore este ultimul lucru pe care îl vrea cercul închis al politicii de la București. Acest cerc care controlează rețele de influență și transfer de rente nu vrea să discute sub nici o formă despre propria-i legitimitate”.

În Adevărul, Dan Nicu scrie despre asasinarea în condiții ciudate, la Kiev, a jurnalistului Pavel Șeremet, prin detonarea unei bombe la bordul unei mașini cu poveste: e vorba de automobilul fostei partenere de viață a unui alt faimos jurnalist independent asasinat în anul 2000, georgianul Gheorghii Gongadze. În Estul fost sovietic, ca și în Rusia, este deja o listă lungă de jurnaliști și opozanți ai regimurilor dispăruți în condiții suspecte, practic eliminați.

XS
SM
MD
LG