Linkuri accesibilitate

Premierul Ungariei salută declarațiile izolaționiste ale lui Donald Trump


Aflat la Școala de vară de la Tușnad în România, premierul ungar Victor Orban a salutat declarațiile candidatului republican la președinția american Donald Trump privind combaterea terorismului, dar și ideea că Statele Unite că ar trebui să se renunțe la politica de „export a democrației”. „…acest curajos candidat la preşedinţia SUA a vorbit despre renunţarea la politicile de exportare a democraţiei. Nici eu nu aş fi putut spune mai precis acest lucru”, a declarat Orban, citat de Mediafax.

Liderul ungar consideră că Occidentul nu a acţionat în mod inteligent înlăturând regimuri nedemocratice, dar stabile în Libia, Siria şi Irak, fără a garanta stabilitatea post-conflict, argumentând că în acest fel Europa a devenit expusă afluxului de imigranţi. „Dacă vom avea în continuare ca prioritate promovarea democraţiei în regiuni instabile unde este puţin probabil să se reuşească implementarea acestui sistem politic, vom genera instabilitate, nu democraţie”, a spus Orban.

Viktor Orban a cerut Uniunii Europene să pună capăt tuturor iniţiativelor de a prelua atribuţii de la statele membre. Limitarea suveranităţilor naţionale în favoarea puterilor politice la nivel european reprezintă unul dintre principalele pericole în Europa actuală, a apreciat Orban, citat de agenţia MTI.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG