Linkuri accesibilitate

Milorad PAVIC. Unicat. Cartea cu o sută de finaluri


Ori de câte ori a fost pus în ecuaţie cu Borges sau Marquez, originalitatea magicianului de la Belgrad a ieşit şi mai abitir în evidenţă.

Inclasabil sârbul Milorad Pavic (1929-2009); ori de câte ori a fost pus în ecuaţie cu Borges sau Marquez, originalitatea magicianului de la Belgrad a ieşit şi mai abitir în evidenţă. Este şi cazul romanului său postum, Unicat. Cartea cu o sută de finaluri, Pandora M, 2015, „un roman de dragoste întreţesut cu o poveste detectivistă, ce se ramifică într-o sută de braţe şi care vor conduce către o sută de puncte de plecare”, ceea ce înseamnă că „Fiecare cititor îşi alege propria versiune a romanului şi propriul final al poveştii”.

Nici gând să-i refac, în linii de forţă, „geografia labirintică”! Scrisul lui M. Pavic ţine de magie, iar scenele – că-i vorba de asasinarea lui Isaia Cruz sau de dublul omor, din dragoste, în care pier două rivale! – sunt tot atâtea numere de prestidigitaţie, unică în lumea literară. Că tot am rostit cuvântul, iată cum îşi face apariţia prima oară, la p. 51: „…visul dumitale este unicat. (…) Trebuie doar să iau de la dumneata ceva după care voi recunoaşte visul, ca atunci când dai unui câine poliţist să amuşine ceva din îmbrăcămintea celui căutat”. Preţ de 223 de pagini, plus una lăsată goală, ca „fiecare cititor (…) să-şi scrie finalul său pentru romanul Unicat”, nimic nu poate fi luat à la lettre, şi totodată cele mai fanteziste scenarii par credibile.

…şi fiindcă am muşcat din nada naratorului, iată finalul care mi-a căzut mie cu tronc (nr. 71), după ce că aproape m-am identificat cu anchetatorul Maurice Erlangen: „Eu sunt cel căruia alţii îi scuipă în palmă atunci când lucrează şi în farfurie – atunci când mănâncă. Dintr-un buzunar îi creşte grâul, din celălalt iarba, ploaia îi cade în blid, zăpada în pat. Eu sunt cel de se piaptănă cu furculiţa, cel ce sădeşte cuţite şi cultivă dinţi, căci nu-mi cresc linguri când mănânc. Să-mi dai vin în clopot – dacă beau, nu dăngăne, dacă dăngăne, nu beau…”

A propos de clopot – şi dacă cele o sută de finaluri (plus unu, al fiecăruia) constituie cea mai vie formă de posteritate?!

25 iulie ’16

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG