Născută în 28 iulie 1991 la Bucuresti. A absolvit facultatea de Jurnalism la Universitatea Libera din Bruxelles, unde si-a facut si studiile de masterat. Lucreaza pentru ziarul belgian „La Libre Belgique”, la serviciul International. Este specializata in afaceri europene si Europa de Est.
Luni
Ma trezesc cu frica si agitata. Toata noaptea am visat ca ceva imi va iesi prost in „aventura” pe care o incep de la o luni. Cand le-am zis prietenilor si parintilor mei ca voi merge in Chisinau si dincolo de Nistru pentru a scrie un reportaj, m-au rugat, speriati de moarte, sa ma razgandesc. Degeaba. In 2014, am avut ocazia sa fac un stagiu la Radio Europa Libera in Praga si m-am jurat ca voi gasi o modalitate de a vizita Moldova, atat de mult m-a pasionat tot ce am aflat despre aceasta tara. Cu gandul la acea frumoasa experienta, sterg toate visele urate din minte si imi organizez ziua.
Trebuie sa merg sa vad ce optiuni are Vodafone pentru Republica Moldova, sa schimb niste lei romanesti in lei moldovenesti, sa cumpar si o carte despre istoria conflictului transistrean de la libraria din colt. Dupa o alergatura prin tot cartierul Militari din Bucuresti, ma intorc acasa doar cu un covrig cald. Vodafone are aceleasi tarife pentru Moldova ca si pentru Elvetia, adica extrem de scumpe. Leii moldovenesti nu se gasesc pe nicaieri in Bucuresti. Si doamna de la librarie nici nu a inteles ce vroiam de la dansa. De parca Romania nu ar fi vecina cu Republica Moldova…
La 22h45, ma urc in taxi sa ajung la autogara Filaret, de unde pleaca autobuzul spre Chisinau. „Da ce doamna nu puteati sa inventati si dv ceva, asa cum face toata lumea, trebuie sa mergeti chiar pana acolo pentru un articol?”, imi zice taximetristul. Ma gandesc cu tristete la ce inseamna jurnalism in Romania.
Marti
O doamna din spate imi da o palma peste umar. „Treziti-va ca vine domnul de la vama”. Este 5 si ceva dimineata. Chiauna de somn, o ascult fara sa protestez. Imi ridic chiar si scaunul, ca sa stau drepti. Traind in Belgia de 15 ani, uitasem complet ce inseamna sa ai controale la frontiera. Cand ii intind pasaportul belgian, domnul politist se opreste. Il rasfoieste, il intoarce pe toate partile, se uita ba la mine, ba la pasaport. Coboara din autocar si pleaca cu un teanc de documente in mana. Toata procedura dureaza o eternitate. Cand imi recuperez In sfarsit pasaportul, incerc sa adorm din nou.
Ma trezesc peste 10 minute cu un politist care ma bate pe picior. „Pasaportul”, imi spune, nervos. Nu inteleg nimic. Oare am visat mai devreme? Stam in jur de jumatate de ora in drum. Incerc sa intru in cafeneaua de la vama sa imi iau un pachet de gume. „Nu acceptam lei romanesti pe aici”. Ce dor imi e de zona euro. Rad singura, cand imi dau seama cat de naiva par in acest moment si de cat confort beneficiem in Uniunea Europeana.
Ajung in sfarsit in Chisinau. Orasul mi se pare superb. Bulevarde largi, cladiri vechi destul de bine intretinute, lume multa pe strazi. O atmosfera care imi este atat de draga, complet opusa celei din Bruxelles. Dupa o zii intreaga de alergaturi, ajung si la Promolex, o organizatie care se lupta pentru drepturile omunui in Transnistra. Aflu despre nedreptati, terenuri furate, legi nerespectate, coruptie, spalare de bani, propaganda, manipulari, intimidare, … “Un teatru al absurdului”, descrie perfect reprezentantul Promolex. Ies de acolo fascinata si nervoasa in acelasi timp. Dar mai ales curioasa sa vad ce voi descoperi pe teren.
Mercuri
Oare o sa trec frontiera? Ce sa zic? Cum sa ma comport? Toate intrebarile astea se amesteca in capul meu in timp ce ma indrept spre Dorotcaia, de unde urmeaza sa trec in stanga Nistrului. La 10 ma intalnesc cu doamna Cercavschi, directoarea unei scoli de predare in limba romana refugiata din Grigoriopol. „Imi pareti cunoscuta”, imi spune doamna. Si dansa imi da impresia ca am mai vazut-o. De cand am ajuns in Moldova, traiesc cu senzatia ca am mai fost pe aici.
Vine si momentul sa trec asa-zisa frontiera. Vamesii vorbesc doar rusa. Nu inteleg nimic asa ca ma tin ca un robot dupa ghidul care ma insoteste. Trecem pana la urma si intram parca in alta lume. Totul este pustiu. Blocuri, uzine, fabrici, ferme abandonate pe la toate colturile. Nu stiu de ce, dar imi fuge mintea la ce imi povesteau parintii mei de pe vremea comunismului. De exemplu, cum au trebuit sa negocieze si sa dea mita ca sa poata sa tina nunta pana la 12 noaptea, ca de altfel ar fi trebuit la 8 sa termine petrecerea.
Ajungem pana la Nistru. Privelistea este de nedescris. O masina veche cu un colac legat de acoperis este parcata langa rau. Femei si copii se scalda in rau. Langa ei o vaca bea apa. Belgienii, care adora regiunile rurale, ar muri daca ar vedea asa o priveliste. Pacat ca nu se face turism…
Joi
Dimineata ma urc in autobuzul spre Tiraspol. Nu puteam sa plec fara sa vad si acest oras, despre care umbla vorba ca ar fi o Uniune sovietica in miniatura. Insa tot ce vad in stanga si in dreapta nu sunt decat magazine si cladiri ale unui anumit Sheriff. Daca nu as sti nimic din politica transnistriana, as fi zis ca e presedintele regiunii.
Ajung intr-un sfarsit la Universitatea din Tiraspol. Ma bag in seama cu un grup de tineri de vreo 20 de ani. Toti vorbesc rusa, unii vorbesc engleza, altii franceza, cativa romana. Se creaza un amestec de limbi incredibil de interesant. Imi spun ca vor unirea cu Rusia sau independenta. Dar toti nu vorbesc decat despre dorinta lor de la munci in Uniunea Europeana. Trei dintre ei chiar au facut deja schimb de experiente in Franta. Ma intreaba de salariile din Belgia, de conditiile de viata. Insa de politica, se vorbeste putin. Unul dintre ei mentioneaza anumite reguli inutile de care ar vrea sa scape. Parca ar vrea sa imi zica mai multe, dar nu indrazneste. Ma roaga sa facem o poza impreuna. „Sunteti atat de simpatica”, imi spun ei, foarte mirati. Se pare ca aveau o imagine diferita despre romani si europeni…
Reusesc sa vorbesc si cu o profesoara universitara. Care se enerveaza cand indraznesc sa pronunt cuvantul Transnistria. „Doamna, asa ziceau fascistii in anii 40, inseamna dupa Nistru. Aici suntem deja peste Nistru. Aici este Republica Nistreana”, imi zice dansa. Data viitoare o sa stiu.
Vineri
Ma intorc din Moldova bogata cu informatii si amintiri frumoase. Mi-ar fi placut sa am timp sa vizitez Chisinaul, sa cumpar niste coniac, sa gust mancarea traditionala. Insa, cu siguranta, ma voi intoarce, ca turist de data asta. Pentru placerea mea de a descoperi mai multe. Probabil ca voi fi insotita de o turma de belgieni, dornici sa vina si ei sa se scalde in Nistru, asa cum pot vedea in pozele mele...