Linkuri accesibilitate

Jo Leinen: „Așteptăm ca noul prim-ministru britanic să înceapă negocierile” (Video)


În dialog cu europarlamentarul Jo Leinen la Strasbourg
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00

În dialog cu europarlamentarul Jo Leinen la Strasbourg

Un interviu la Strasbourg cu europarlamentarul german președinte al Delegației UE-China.

Noul premier al Marii Britanii preia de la David Cameron o țară divizată. Dar Brexitul a divizat întrega Uniune Europeană, iar Parlamentul European nu face excepție. Marile grupuri politice din legislativul European sunt divizate, situație care pare că a ocolit doar grupul S&D. Socialiștii nu mai doresc să privească nici în urmă, nici să scruteze în zare pentru posibile soluții de menținere a Regatului Unit în UE, ci militează pentru o despărțire rapidă și fără dureri. Unul dintre apostolii acestei abordări este fostul șef al Comisiei de Afaceri Constiuționale și actualul președinte al Delegației UE-China, Jo Leinen. Europarlamentarul german socialist, susținător al proiectului unei Europei federale, este de părere că guvernul de la Londra trebuie să respecte voința poporului exprimată la referendum și să invoce cât mai rapid articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:41 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Leinen, care sunt pașii constituționali pe care Marea Britanie trebuie să îi facă pentru ieșirea din UE?

Jo Leinen: „În Tratatul de la Lisabona avem un articol foarte clar: articolul 50, potrivit căruia Marea Britanie trebuie să solicite celor 27 de State Membre începerea negocierilor pentru ieșirea din Uniune. Toată lumea așteaptă acum solicitarea oficială din partea noului guvern.”

Europa Liberă: Nimeni nu poate grăbi sau presa Marea Britanie să declanșeze această procedură.

Jo Leinen: „Nu, dar avem nevoie de claritate pentru piețe, dar și pentru și cetățeni si situația politică. In relația dintre statele membre domnește un principiu al loialității, ca atare ni se poate da o perioadă de timp, dar nu o eternitate. Așteptăm ca noul prim-ministru să înceapă negocierile.”

Europa Liberă: Prefigurând parcă prima declarație publică a doamnei Theresa May în calitate de premier, președintele PE, dl Schulz, a spus după referendum:„Afară, insemnă afară”. Un alt fel de ”Brexit inseamnă Brexit”, al dnei May. Socialiștii nu cred că mai există cale de întoarcere pentru Marea Britanie?

Jo Leinen: „Există discuții, zvonuri, că britanicii care au votat BREXIT au făcut-o, de fapt, ca să obțină un „deal” mai bun cu UE. Pentru că, nu-i așa, UE nu dorește ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar, și atunci va face concesii. Ca atare, noi am vrut să facem clar faptul că nu va fi nici o negociere până nu se face cererea oficială de iesire. „OUT” înseamnă că nici o regulă a UE nu se mai aplică în Marea Britanie, adică, de exemplu, nu vor mai exista subvențiile europene de care au beneficiat fermierii, pescarii, orașele si regiunile britanice. Noi trebuie să ne vedem mai departe de drumul nostru, fără Regatul Unit.”

Europa Liberă: De ce credeți că o parte din cei care au votat pentru BREXIT regretă acum?

Jo Leinen: „Am auzit o mulțime de minciuni sau informații false despre UE. O mulțime de informații distorsionate. Si multe promisiuni deșarte: că se vor economisi bani la bugetul Marii Britanii dacă tara va părăsi UE, că vor fi mai mulți bani pentru serviciile sociale si de sănătate, că va fi stopată migrația. O iluzie, pentru că cei care vor dori să vina în Marea Britanie o vor face în continuare. Poate că se va coagula o miscare care sa reflecte ce s-a întâmplat si, noul guvern, va porni o discutie despre cât de departe, cat de aproape, cat de înăuntru sau in afara UE doreste sau poate Marea Britanie sa fie.”

XS
SM
MD
LG